Descoperind Dobrogea în patru zile

Iulie, zile senine, dar și înnorate, caniculare, arareori răcorite de o ploaie de vară prăvălindu-se rapid, din senin. Galbenul intens al câmpurilor de floarea-soarelui alternează plăcut cu verdele intens al lanurilor de porumb, cu galbenul domol și arzător al holdelor de grâu abia culese sau cu spicele grele mângâiate de soare și de vânt, pe alocuri, cu negrul pământului proaspăt arat.

În această atmosferă s-a derulat, o scurtă, dar concentrată vizită de documentare prin județul Constanța, pe urmele turcilor, tătarilor, rușilor lipoveni, ceangăilor și grecilor din această parte a Dobrogei. Vizita de documentare, gândită de echipa de la Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI) din cadrul Guvernului României, a fost parte din proiectul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală“, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iulie.

La Ghindărești, pe malul Dunării, în lumea rușilor lipoveni

Prima oprire a fost la Ghindărești, frumoasa localitate situată pe malul drept al Dunării, locuită de o comunitate puternică de ruși lipoveni, oameni gospodari, ospitalieri și foarte veseli. După un scurt popas la sediul Comunității Rușilor Lipoveni, cu o siglă albastră sub formă de lotcă, a urmat o vizită la frumoasa și impunătoarea biserică cu hramul „Înălțarea Domnului”, biserica veche, „de vară“, aflată lângă cea nouă și mai mică, „de iarnă“, cu hramul „Botezul Domnului“. Aici, în pridvorul bisericii mari, un băiat abia ieșit din adolescență preda cursurile școlii de vară pentru copiii din comună, care învață tainele slavonei și ale cântărilor bisericești.

Apoi, gazdele primitoare, președinta comunității rușilor lipoveni, Demid Anfisa, și vicepreședinta Dorina Melicov, au însoțit oaspeții pe malul Dunării, acolo unde se înalță o frumoasă cruce, înaltă de 10 metri, motiv de mândrie pentru localnicii care se închină cu evlavie în fața sa și fac mătănii. „Facem așa pentru că așa simțim“, a mărturisit Demid Anfisa, care s-a închinat cu smerenie în fața crucii supradimensionate.

În timp ce obiectivele turistice și religioase ale zonei erau vizitate, la centrul comunității din Ghindărești, se pregătea borșul de pește și scrumbia la grătar, însoțite de un vin bun și de delicioase preparate tradiționale: blinî (clătite cu brânză), vareniki (colțunași), pirojki (brânzoaice), pampușki.  Însă masa a fost servită abia după cântecele pline de veselie ale corului de femei Novoseolki, acompaniat la acordeon.

Primire cu pâine și sare, la Oituz

După acest popas la Ghindărești, care va rămâne în amintire ca exemplu ospitalitate și veselie, drumul a continuat la Oituz, la frumoasa biserică romano-catolică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, a cărei turlă domină împrejurimile și se vede din depărtare. Înainte de intrarea în răcorosul lăcaș de cult, oaspeții au fost întâmpinați cu pâine și sare de „bunicuțele” și „nepoții“ Oituzului, îmbrăcați în straie populare, ceangăiești și nemțești, dar și de primarul comunei Lumina, Ioan Roman, precum și de Emanoil Rujanschi, autorul primei monografii dedicată satului Oituz. Ansamblul Armonia, format din „bunicuțe”, înveșmântate în portul cengăiesc, adolescenți, în portul etnicilor germani și „lăstărașii” le-au prezentat oaspeților cântece și dansuri populare specifice.

La Tomis, pe urmele coloniștilor din Milet

Ziua a doua a fost dedicată Constanței, oraș care s-a dezvoltat pe ruinele și necropolele anticului Tomis, așezare întemeiată de coloniștii greci din Milet în secolul al VI-lea î. Hr. Prima  vizită a zilei a început la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (MINAC), în Sala Tezaur, acolo unde sunt expuse cele 24 de sculpturi găsite pe 1 aprilie 1962 cu prilejul lucrărilor de excavare, pentru fundația unui bloc. Ghidul MINAC, Cristian Cealera, poartă vizitatorii prin istoria fabuloasă a așezării tomitane, însă călătoria în trecut se pierde hăt departe, în timpul în care mamuții „lânoși“ sălășluiau pe aceste meleaguri.

„Dobrogea este teritoriu miraculos, din păcate, puțin cunoscut. Este un loc unde istoria este la ea acasă. Practic, oriunde te duci în acest loc, găsești câte o ruină și câte o poveste  extraordinară. Este locul unde avem Dunăre și mare, este locul unde avem o deltă absolut fenomenală și este locul unde avem povești incredibile, dar nu numai istorii fără sâmbure de adevăr, pentru că în sprijinul lor vin tot felul de vestigii antice, unele dintre ele unice în lume, cum este Șarpele Glykon, iar toate acestea adunate reprezintă o carte de vizită extraordinară.

Sunt convins că niciun turist care va veni aici nu se va simți străin, pentru că Dobrogea este multiculturală, este multietnică și sigur va găsi pe cineva cu care să vorbească și în limba sa natală. (…) Îi invit pe cei care au auzit de Dobrogea să vină aici și să vadă că ceea ce au citit este 1% din ceea ce se găsește, aici, în teritoriu“, a spus, spre finalul ghidajului, Cristian Cealera.

Ghidul MINAC a vorbit și despre multiculturalitatea care definește acest spațiu: „Când ne referim la multiculturalitatea Dobrogei, practic vorbim despre o moștenire. Referindu-ne la istoria antică, vorbim despre o așezare cosmopolită, cu tot felul de oameni veniți din toate colțurile imperiului. Acea moștenire se propagă până în epocile viitoare, de aceea practic acestei zone mereu i s-a potrivit epitetul de «loc al tuturor». Indiferent de neam, indiferent de religie, aici, și evreul, și creștinul, și musulmanul au știut că nu vor fi deranjați de absolut nimeni și că totul poate coexista. Acesta este motivul pentru care s-a dezvoltat în acest fel și de acum 2500 de ani și până azi, din punctul acesta de vedere, nu s-a schimbat mare lucru“.

La moscheea regală „Carol I“

După această incursiune prin istoria fascinantă a Dobrogei, pașii s-au oprit la cea mai mare moschee din România, Marea Moschee Regală „Carol I“, numită așa pentru că a fost ctitorită de monarhul României, între anii 1910-1913, pentru comunitatea musulmană. „Moscheea Carol“ sau „Kral Ceami“, cum îi spun credincioșii musulmani care îi trec pragul, este prima construcție din România la realizarea căreia s-a folosit beton armat. Planurile edificiului au fost întocmite de arhitectul Victor Ștephănescu, nume cu rezonanță pentru spațiul constănțean, cel care a realizat, printre altele, și planurile celui de-al doilea Palat Comunal al Constanței (primărie), actualul sediu al Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța. Executarea structurii din beton armat i-a fost încredințată marelui inventator Gogu Constantinescu.

În timp ce imamul Ali Selcin oferea informații despre istoria edificiului, în spațiul răcoros al Moscheii Carol, pe vechiul și valorosul covor de la Ada Kaleh, sub îndrumarea imamului Veli Revan se desfășurau lecțiile școlii de vară în care copiii musulmani învățau alfabetul arab, iar cei mai avansați citeau deja Coranul învățând totodată despre religia islamică și viața profetului Mohamed.

Cel mai vechi lăcaș de cult din Constanța, Geamia Hunkiar

Înainte de a vizita cel mai vechi lăcaș de cult din Constanța, geamia Hunkiar, s-a cuvenit a se face o scurtă incursiune în gospodăria tradițională din Dobrogea, la Muzeul de Artă Populară Constanța.

La câțiva pași distanță, la geamia Hunkiar, care datează din anul 1869, din timpul sultanului Abdul-Aziz, motiv pentru care se mai numeşte şi Aziziye, după numele ctitorului său, credincioșii se pregăteau să participe la una dintre cele cinci rugăciuni zilnice. Dacă la aceste rugăciuni participă doar câțiva credincioși, micuța geamie, monument istoric și de artă orientală, construită din piatră care provine din vestigiile greci și romane, devine neîncăpătoare în zilele de vineri, cea mai importantă zi din calendarul musulman, după cum spune imamul Osman Negeat.

La pas prin zona veche a orașului

Cea de-a doua zi dedicată Dobrogei multiculturale s-a încheiat cu descoperirea Constanței, la pas în cadrul unui tur realizat de Diana Slav, prin „zona veche“ a orașului, așa cum este numită zona peninsulară a Constanței, în care, după revenirea Dobrogei în granițele țării, s-au construit o mulțime de edificii, multe dintre ele monumente istorice și nu toate într-o stare bună de conservare.

„Toată lumea, când vine la Constanța, are impresia că vine doar pentru faleză, cazino și plajă. Suntem mai mult decât atât: putem fi o destinație de city break, putem fi o destinație indiferent de momentul anului“, este crezul Dianei Slav, o carismatica și volubila „ambasadoare“ a zonei  vechi a orașului,  care, din 2013, până în prezent a realizat sute de tururi ghidate pentru români, dar și pentru străini.

Turul prin istoria Constanței și a arhitecturii sale a început cu primul sediu al Palatului Comunal, actualul sediu al Muzeului de Artă Populară Constanța, a continuat la geamia Hunkiar, cel mai vechi edificiu de cult din Constanța continuând cu Biserica Greacă „Metamorphosis“ sau „Schimbarea la față“, construită sub Imperiul Otoman, pentru creștinii din zonă, prin firman împărătesc semnat în 1863 de sultanul Abdul Aziz. De altfel, biserica fără turlă (pentru că la vremea construirii sale niciun alt lăcaș de cult nu trebuia să fie mai înalt decât minaretul geamiei) a constituit adăpost pentru oaspeții surprinși de o ploaie torențială de vară.

Recorduri locale

Turul Dianei Slav a fost presărat cu prezentarea câtorva recorduri locale, printre care și cea mai îngustă stradă din Constanța, Stradela Vântului, la capătul căreia s-a întrezărit un… curcubeu.

Printre alte recorduri, în afară de cel al octogonului confesional, cuprinzând Biserica Greacă „Metamorphosis“, Catedrală Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel“, Bazilica Romano-Catolică „Sfântul Anton de Padova“, Geamia „Hunkiar“, Marea Moschee „Carol I“, Biserica bulgară „Sfântul Nicolae“, Biserica armeană „Sfânta Maria“ și sinagoga așkenază, o ruină, în prezent, ghidul a vorbit și despre reședințele de vară ale familiei regale.

„Un mic record al orașului Constanța, pe care multă lume din România nu îl știe: Constanța are trei reședințe regale. Prima e Palatul Regelui Carol“, spune Diana Slav încă de la începutul turului, arătând spre clădirea actualului Tribunal Constanța.

Continuă în aceeași notă: „Regina Elisabeta a considerat zona aceasta prea aglomerată, din punct de vedere poetic, ea voia să fie inspirată de mare și atunci i s-a construit «Cuibul Reginei», după cum îl știm noi, din interiorul Portului din zilele noastre. În prezent „Cuibul“ are jumătate din suprafața originală. Cea de-a treia destinație este în Mamaia, palatul construit de Regina Maria, ea însăși iubitoare de mare. A început să construiască acel castel și nu a mai stat în el, a descoperit Balcicul și s-a și mutat acolo. Din păcate, este singurul edificiu, monument istoric, care nu este momentan într-o stare bună“.

Printre edificiile aflate pe lista Dianei, spre a fi admirate sau deplânse, s-au mai aflat: Biserica Armeană „Sfânta Maria“, care funcționează la etajul fostei școli armenești, Casa Zambaccian, recent renovată, Templul Israelit, ajuns o ruină, Casa cu Lei, precum și Casa Embiricos sau Palatul Navigației, care va fi restaurată de municipalitate, pentru a deveni „incubator de afaceri“.

În camera nupțială

Cea de-a treia zi inclusă în proiectul DRI a început la Constanța, la sediul central al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, pentru a vedea camera nupțială reconstituită acolo, cu obiecte vechi, unele de peste 100 de ani, donate de membrii comunității, după cum a precizat profesoara Neriman Ibraim, care a vorbit despre obiceiurile de nuntă la tătari.

În orașul sultanului Medgid

A continuat la Medgidia, la cea mai veche clădire din localitate, geamia Abdul Medgid, unde distinsul profesor de istorie Ekrem Gafar, cu o activitate didactică ce se întinde pe parcursul a 44 de ani, a fost ghid într-o fascinantă călătorie în trecut, prin istoria orașului ce poartă numele sultanului care a ctitorit și lăcașul de cult excelent conservat.

Nu de aceeași soartă a avut parte și vechiul Seminar Musulman din Medgidia, înființat în 1610 la Bababag și mutat în acest oraș în 1901 de către Spiru Haret ministru al Instrucțiunii Publice la acea vreme, aflat la al doilea mandat. În acest spațiu năpădit de bălării și de nepăsare nu am zăbovit prea mult, ci cât pentru a privi zidurile, încă în picioare, ale hamamului.

Fiind la Medgidia, într-o vizită de documentare dedicată multiculturalității, în program a fost inclus și cel mai înalt punct din oraș, situat în actualul cimitirul ortodox din localitate, acolo unde se înalță „piramida albă“, după cum mai este cunoscut  Monumentul Eroilor Sârbi, Croați și Sloveni, căzuți pentru apărarea Medgidiei în octombrie 1916.

Paradoxul de la Fântâna Mare

Cea de-a doua parte a zilei a fost rezervată Fântânii Mari sau Bașpînar, cum îi spun etnicii turci, o localitate  populată aproape în totalitate de musulmani, situată într-un cadru natural de o frumusețe tulburătoare și cu un destin straniu. Straniu, pentru că, deși în mica așezare ce ține de comuna Independența există un izvor natural (de unde și denumirea localității), captat de trei țevi metalice prin care apa curge non-stop, locuitorii din Fântâna Mare nu au apă curentă. De la „fântâna“ de lângă geamie, acoperită de o cupolă cu mozaic bleu cu irizații sidefii ce face ape-ape în lumina zilei,  însemnată cu semnul semilunei, se adapă și oamenii, și animalele. Am ajuns după ora prânzului, când satul era cufundat în toropeală și prin curți, puține dintre ele încă mai păstrând gardul din piatră, specific locului, nu era țipenie de om. La Fântâna Mare, gazdă ne-a fost Sebatin Memet, care la un ceai turcesc cu apă de izvor, a vorbit despre legenda micii așezări.

La pas prin vechiul Callatis

Ziua a patra a început în vechiul Callatis, Mangalia de azi, la Muzeul de Arheologie care poartă numele vechii cetății. Un muzeu mic, dar înțesat cu vestigii, care se mândrește, printre altele, că adăpostește singurul papyrus descoperit vreodată în România. Ghid în această călătorie „intramuros“, dar și „extramuros“, pentru că periplul prin istoria antică a trecut dincolo de zidurile muzeului către ruinele callatiene a fost arheologul Nicolae Alexandru. Periegeza printre ruine a „atins“ colțul de nord-vest al cetății Callatis, care avea o poartă folosită în secolele II î. Hr- II d. Hr, cu o zonă sacra, care a funcționat în secolele IV-III. Apoi vizita a continuat la incinta de nord, unde se văd încă turnurile bazilicii cu zid fortificat din secolele IV-V. Periplul s-a încheiat cu situl arheologic restaurat de la subsolul actualului hotel de cinci stele Belvedere din Mangalia, care redă un cartier de epocă romano-bizantină, construit lângă zidul cetății, unde s-a descoperit și poarta de sud.

La geamia ctitorită de prințesa Esma 

La geamia „Esmahan Sultan“, cu pietre tombale vechi de sute de ani, am ajuns înainte de marea slujbă de vineri, iar imamul Halil Ismet, care slujește în acest lăcaș de cult de 32 de ani, a făcut un scurt istoric al moscheii ctitorită în anul 1575 de nepoata lui Suleyman Magnificul, frumoasa prințesă Esma, pentru pomenirea tatălui său ei, Selim al II-lea. Un ceai sau o cafea turcească băute în micul spațiu din partea dreaptă a intrării în curtea geamiei, la măsuțe joase, cu perne în loc de scaune și cu muzică ambientală în surdină transformă vizita geamiei „Esmahan Sultan“ într-o experiență estivală unică ce se cere a fi repetată.

Vizita din cadrul proiectului DRI s-a încheiat „La doi pași“, în Vama Veche, cu o experiență gastronomică cu o sățioasă ciorbă de nuntă tătărască (toy çorbasî sau șorbasî), „acompaniată“ la voce și saz de Negiatin Abit din Hagieni.

Succesul proiectului „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală“ s-a datorat și consilierilor DRI: Elena Cruceru, Iulia Lakatos și Aidun Curt-Mola, precum și lui Marian Ion de la Need Business.