Despre Aida Abagief, cu drag, așa cum mi-o amintesc

Mi-e dragă amintirea ei, așa cum îmi sunt dragi întâlnirile cu oameni speciali, de calitate, pe care ai șansa să îi întâlnești rar în viața. Nu am avut șansa să o aud pe scenă, pentru că aveam doar câțiva ani atunci când, în 1987, a hotărât, fără ezitare, să nu mai urce pe scenă, pentru că, deși mai avea multe de oferit (51 ani), voia ca publicul drag să-și amintească de ea așa cum era, frumoasă, strălucitoare. Avea să-mi mărturisească acest motiv al renunțării la scenă, în cadrul unui interviu încântător, pe care am avut șansa să mi-l acorde, deși, din motive întemeiate, nu l-am publicat.

Cunosc însă vocea clară, strălucitoare, din tinerețe a Aidei Abagief (14 iunie 1936-31 octombrie 2019) de pe vremea când cânta rolul Rosinei, din „Bărbierul din Sevilla“, de Gioachino Rossini, pe care îl știa pe de rost încă de la Conservatorul „Ciprian Porumbescu“ și cu care a și debutat, în 1960, pe scena Teatrului Liric din Constanța. Știu și vocea ei plină, ajunsă la apogeu, interpretând tulburătoarea arie „Pace, pace, mio Dio!“ din opera verdiană „Forța destinului“, datorită CD-ul cu arii pe care ea însăși mi l-a dăruit, după ce l-am ascultat împreună și mi-a explicat fiecare arie în parte, CD pe care i l-a realizat un discipol drag și inspirat, pentru care avea cuvinte de laudă, Bogdan Ocheșel. (Tot atunci mi-a dăruit și fotografiile care ilustrează această rânduri peste care am dat chiar astăzi, 31 octombrie, în ziua morții sale, aproape întâmplător).

Auzisem de Aida Abagief. Cine nu o știa?! Însă prima persoană pe care am auzit-o vorbind despre ea cu tot dragul a fost Gabriela Dobre, cea care i-a fost devotat învățăcel întru tainele artei lirice.

Am cunoscut îndeaproape, atât cât poți cunoaște un om stând de vorbă, fără grabă, preț de câteva ceasuri bune, într-o zi frumoasă de noiembrie a anului 2011, în apartamentul său luminos și cu bun-gust din cartierul Cireșica. Se întâmplase, la mai bine de un an, după ce participasem la un eveniment pe care bunul său prieten, pianistul Daniel Sărăcescu, îl organizase și i-l dedicase, la ceas aniversar, la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius“, facultate ai cărei membri fondatori erau. (Daniel Sărăcescu a plecat mult mai devreme, Dincolo, poate ca să-i deschidă calea). Eram în concediu, am dorit să o întâlnesc și să-i iau un lung interviu, pe care nu l-aș fi putut lua decât într-o zi liberă, de concediu, fără a fi sub presiunea timpului. M-a primit cu drag, cu sufletul deschis. Am petrecut împreună vreo două-trei ori de călătorii printre amintiri. Ceasuri de mărturisiri off the record despre nerecunoștința oamenilor, despre jocuri de culise, despre iubiri, despre tabieturi, despre visuri, regrete și bucurii. O discuție sinceră, deschisă, un privilegiu rar pentru un tânăr jurnalist.

Am învățat din acea discuție, întreruptă din când în când de strigătele unui papagal gureș, multe întâmplări și lecții de viață care m-au ajutat să mă feresc de unii oameni nerecunoscători, fățaranici și orgolioși. Poate de aceea Aida Abagief nu se bucura de toată cinstea care i s-ar fi cuvenit după pensionare, pentru că deranja, prin sinceritate, așa cum deranjase înainte pentru talentul, frumusețea și mai ales succesul său.

Mi-a rămas în amintire însuflețirea cu care vorbea despre părinți, anii Conservatorului, dragii ei parteneri de scenă, spectacolele în care a jucat, în țară și peste hotare. Îmi răsună în minte și acum glasul ei care vorbește despre sfințenia cu care se pregătea pentru fiecare apariție pe scenă, mai ales atunci când era vorba despre o premieră, pentru că atunci când pășea pe scenă Aida Abagief știa că trebuie să dea tot ceea ce are mai bun. Păstrez și acum în gând licărirea pe care o avea în ochi atunci când vorbea despre costumele sale de scenă pe care le înfrumuseța cosându-le mărgele și paiete cu propriile sale mâinile ei, pentru că Aidei Abagief i-a plăcut întotdeauna să strălucească pe scenă.

Rămas-bun, Aida Abagief!

27 de ani a slujit Aida Abagief scena Teatrului Liric din Constanța, actualul Teatru Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“.-

„S-a stins o Stea strălucitoare a scenei lirice constănțene, Soprana AIDA ABAGIEF!

Soprană recunoscută pe scenele naționale și internaționale, dascăl devotat și luptător neobosit pentru tinerii artiști constănțeni, suflet ales și generos, Doamna AIDA ABAGIEF a purtat cu o noblețe desăvârșită mesajul artei lirice și a împărțit bucuria muzicii minunate de operă tuturor celor ce au avut nevoie de Artă, Cultură, Iubire!

Ne luăm Rămas bun cu durere, știind că asemenea ARTIȘTI sunt de neprețuit și de neînlocuit! Dumnezeu să-i poarte sufletul în împărăția sa luminoasă și fericită!“, a transmis directorul general al Teatrului „Oleg Danovski“, Daniela Vlădescu.

Share: