Geamia Abdul Medgid, din Medgidia, cu lemn din cedrii Libanului și lumânări atinse de istorie

La Medgidia, orașul care poartă numele lui Abdul Medgid (1823-1861), cel de-al 31-lea sultan al Imperiului Otoman, care și-a început domnia în anul 1839, se află una dintre cele mai puternice comunități musulmane din România, în care majoritatea o constituie etnicii tătari. În acest loc special, unde și-a desfășurat activitatea, ani de-a rândul, celebrul Seminar Musulman, se află una dintre cele mai frumoase și mai bine conservate geamii din Dobrogea, geamia Abdul Medgid, numită așa după numele ctitorului său, fondatorul orașului modern Medgidia.

O clădire, declarată monument istoric de arhitectură, clasa A (CT-II-m-A-02904), cea mai veche din oraș, mai veche chiar decât orașul modern Medgidia, știută fiind cutuma musulmană de a se întemeia așezările urbane în jurul lăcașului de cult.

Geamia, mai veche decât primăria

O geamie în care se înalță rugăciuni către Allah și care amintește de începuturi, deoarece mai păstrează încă „miezul“ stâlpilor originali din lemn de cedru din munții Libanului, precum și tavanul din 1860, anul ridicării edificiului de cult, dar și rogojinile din paie de orez peste care s-au așternut covoarele de azi.

Lăcașul de cult, situat vizavi de primărie, pare acolo de când lumea. Este trainic, impunător, cu un minaret înalt de 25 metri, din calcar. Vechea fântână pentru abluțiune (spălare rituală pe care trebuie să o facă fiecare credincios înainte de a intra în geamie), adăpostită sub un chioșc din lemn verde cu brâu de piatră, situat în dreapta intrării principale în moschee, este acum acoperită, iar în locul ei au fost trase țevi cu robinete. De asemenea, vizavi de intrarea în geamie se află, ascuns sub frunziș, un monument din piatră pe care sunt săpate cuvintele: „Sultan Abdulmecid Camisi 1856“. O plăcuță cu aceleași cuvinte este situată pe peretele de la intrare.

Geamia a fost construită între anii 1856-1860 fiind dată în folosință deplină în 1860, după cum se arată într-un document românesc. Pe 25 septembrie 1860, Alexandru Ioan Cuza a trecut prin Medgidia în prima sa călătorie de la București la Istanbul, unde trebuia să se întâlnească și s-a și întâlnit cu sultanul Abdul Medgid, ctitorul geamiei, dar și întemeitorul orașului, conform tradiției, lăcașul de cult precedând așezarea urbană.

Mai întâi s-a construit geamia, vizavi de palatul administrativ, primăria, și în 1912,în locul vechii primării care era din chirpic, pe aceeași temelie, s-a construit primăria actuală“, spune profesorul de istorie Ecrem Gafar, de origine tătară, gazdă în acest periplu fascinant prin istoria Medgidiei, dar și prin cultura și civilizația islamică.

Moschee sau geamie? Cum e corect

Erudita gazdă face și o explicație menită să clarifice terminologia ce creează confuzia în rândul publicului larg care se întreabă mereu care este diferența între geamie și moschee.

În limba română se folosește și cuvântul moschee, dar acesta e luat din cuvântul franțuzesc mosquée, care înseamnă lăcaș de cult oriental. Numai că noi, islamicii de aici, din Dobrogea, tătarii și turcii, suntem aparținători de islamul turcic și de aceea folosim cuvântul geamie, care este un cuvânt mai românesc decât moschee“, spune Ecrem Gafar.

Lemn de cedru din munții Libanului și rogojini din paie de orez

Partea lemnoasă a moscheii (stâlpii din clădirea principală, „îmbrăcați“ în prezent în lemn simplu, dar și tavanul) este din cedru adus din munții Libanului.

Scândura și toată partea lemnoasă au fost aduse din Istanbul cu vaporul până la Cernavodă și de acolo la Medgidia cu bărcile, deoarece, după cum explică profesorul Ecrem Gafar, bun cunoscător al istoriei locurilor, în perioada când s-a construit geamia (1856-1860), valea Karusu era navigabilă, după care s-a colmatat total, iar legătura cu Dunărea a fost întreruptă.

Ușile și ferestrele lăcașului de cult erau tot din lemn de cedru, dar, din cauza gradului mare de deteriorare, au fost înlocuite, păstrându-se însă forma lor originală.

„La 1860, pereții erau din scândură, iar în 1912, doctorul Ibrahim Themo, oculist de talie internațională, ca președinte al comunității musulmane din România, a intervenit pe lângă autoritățile momentului și, odată cu construirea Primăriei, au fost înlocuiți și pereții din lemn ai vestibulului cu unii din piatră. A fost păstrat doar tavanul din 1860“, precizează profesorul de istorie.

Sub covoare se află rogojinile originale din paie de orez, care s-au degradat, dar care, din respect față de trecut, au fost păstrate.

„Aici exista un covor dăruit de către fostul președinte al Turciei, Suleyman Demirel, care a venit de două ori în oraș, și de două ori și-a făcut rugăciunea de prânz aici, și încă un covor de dimensiuni mai mari, din partea fostului președinte al Iranului, Rafsanjani“, precizează profesorul Gafar.

Lumânarea „însemnată“ de baionetă

Mihrabul sau feareastra oarbă, o nișă semicirculară orientată spre Mecca, loc unde oficiază imamul, a trecut și el peste intemperiile vremii, la fel ca și tavanul original din cedru de Liban, care a rămas neschimbat. Tot așa au rămas și cele două lumânări imense, situate de o parte a mihrabului. Sau cel puțin așa se vede din exterior, pentru că o lumânare a fost „însemnată“ în Primul Război Mondial de o baionetă.

O lumânare diferă de cealaltă, pentru că în 20 octombrie 1916, intrând aici în geamie, un soldat bulgar a lovit cu baioneta și a rupt lumânarea. În spatele lui se afla un ofițer german care l-a amenințat cu pistolul spunându-i că nu are de ce să se lege de religie“, spune profesorul Gafar.

„Există și în tradiția islamică lumânarea, ideea de lumină“

Totodată, acesta a explicat și prezența lumânărilor uriașe în geamie, dispuse de o parte și de alta a mihrabului.

Există și în tradiția islamică lumânarea, ideea de lumină. Noi avem și zile importante în anul islamic în care avem ceremonii religioase specifice pentru astfel de ocazii. Noi avem două mari sărbători și alte șase zile «de candelă», deoarece ideea de lumină și ideea de candelă se regăsesc și în islamism, Kandil lîmere.

Cele două mari sărbători ale noastre nu sunt, cum greșit se face afirmația, Paștele și Crăciunul. Nu au nimic în comun cu Paștele și Crăciunul creștin. În primul rând este sărbătoarea Postului, Ramazan Bayram sau Ramadan Bayram, care urmează unei perioade de 29 sau 30 de zile de post negru, luna în care profetului Mohamad i s-a relevat Coranul, în a 26-a noapte, Kadîr Degheze, în care arhanghelul Gabriel a desăvârșit relevarea Coranului către Muhamad. Cea de-a doua mare sărbătoare este Kurban Bayram. Kurban înseamnă sacrificiu. Este o sărbătoare legată de un obicei ancestral, întâlnit și la evrei, și la creștini, dar căruia i se dă o mare importanță la islamici. La 70 de zile după Ramazan Bayram vine Kurban Bayramul. Se sacrifică un animal tânăr până într-un an, de obicei (…) Între timp nu se mai sacrifică un berbecuț, se pot sacrifica și corunute mari, și chiar cămile, în zona Arabiei. Sărbătoarea face trimitere la sacrificiul lui Abraham care voia să-l sacrifice pe Ismael. Arhanghelul Gabriel este mesagerul lui Dumnezeu”, a explicat profesorul.

Reguli care se respectă în geamie

Ca toate lăcașurile de cult similare, geamia Abdul Medgid din Medgidia se supune acelorași reguli: „Într-o geamie nu se intră direct de afară, deoarece încălțămintea este impură. (…) Lăcașul de cult islamic nu are scaune sau canapele. Doar cei în nevoie, cu probleme de sănătate, aduc un scăunel de acasă. Bărbații se roagă separat de femei. Credincioasele stau în spate sau sus, deoarece o săptămână din lună femeia este impură din punct de vedere fizic.

Mihrabul este întotdeauna spre Mecca, iar mimberul, echivalent cu amvonul din bisericile creștine, este locul de unde imamul se adreseasă credincioșilor“, precizează profesorul de istorie Ecrem Gafar.

Un rol important îl are abluțiunea sau spălarea rituală, care se face înainte de a pătrunde în lăcașul de cult, motiv pentru care în curtea fiecărei geamii se afla un astfel de loc, pentru ca cei credincioși să intre curați în lăcaș.

Acum musulmanii obișnuiesc să se spele acasă, dar înainte abluțiunea se săvârșea la geamie. Se spălau mâinile până la coate, picioarele până la glezne, fața, gâtul, urechile, dar și nările, timp în care se spuneau în gând versete din Coran.

La geamia Abdul Medgid, slujește de aprox. patru an, imamul Apaz Elvis, care este și campion la celebrele lupte tradiționale tătărești, kureș. „Sunt crescut, născut, aici, în Medgidia. În Coranul cel sfânt, se zice că religia islamică nu se va schimba până la sfârșitul lumii. Drept dovadă, și noi urmăm tradițiile Profetului și ceea ce spune Coranul. Până la sfârșitul lumii așa o să se facă și rugăciunile și așa o meargă și religia mai departe, ca pe vremea Profetului nostru. Aici, în Medgidia încercăm să prezentăm islamul cel corect, care trebuie prezentat comunității musulmane, facem cursuri pentru copii, pentru adolescenți“, spune imamul.

În ceea ce privește relațiile cu populația majoritară, creștinii,  Ecrem Gafar a subliniat că acestea se bazează pe toleranță: „Suntem vecini, ne vizităm, participăm împreună la sărbătorile creștine, iar pe cele islamice le facem tot împreună“.

Deasupra intrării în geamia din Medgidia se află emblema sultanului Abdul Medgid, ctitorul, cu un text scris în osmană, cu alfabet osman, asemănător cu cel arab. Cel mai important besmele este și cel mai vizibil, „În numele lui Dumnezeu cel iertător și îndurător“. Pe peretele din față în geamie este scris, în medalioane din lemn, numele lui Allah, iar la stânga se află numele profetului Mohamed. De asemenea, sunt caligrafiate numele celor patru califi: Abu Bakr, Omar, Osman și Ali.

Acest articol este realizat în urma vizitei de documentare inclusă în proiectul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală“, etapa I, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iulie, în organizarea Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Share:

Un comentariu la „Geamia Abdul Medgid, din Medgidia, cu lemn din cedrii Libanului și lumânări atinse de istorie

  • 1 septembrie 2019 la 21:27
    Permalink

    Respect fata de domnul profesor Gafar! Un om cult ce a instruit generații de elevi! În speță, la mine în familie a instruit și îndrumat pana la a treia generație! Cu deosebita stima va dorim multa sănătate domnule profesor! Semnează, al dumneavoastră elev, Marian Ciuraru

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *