Despre fascinația cristalelor. De vorbă cu geologul Oscar Edelstein, premiat de Academia Română

Oscar Edelstein este geolog din 1960, de când a absolvit facultatea de specialitate.  Ca geolog a lucrat la Baia Mare la o întreprindere care se ocupa de găsirea zăcămintelor de plumb, zinc, cupru, aur și argint. Pentru unele zăcăminte, puse în evidență, a fost premiat, primind totodată și un Premiu al Academiei Române, pentru prelungirea zăcământului de cupru, plumb, zinc, aur și argint din zona Baia Sprie. A lucrat și în Chile, în deșertul Atacama.

De pietrele ornamentale a început să se ocupe din 1983, când a fost în Statele Unite ale Americii, la o expoziție de minerale și a văzut cum se prelucrează. Din acel moment, s-a dedicat prelucrării pietrelor autohtone, de pe teritoriul României. O pasiune frumoasă pe care o continuă și acum, la 81 de ani, numele său de familie, Edelstein, „moștenire“ de la părinți, însemnând în limba germană „piatră prețioasă“.

Geologul Oscar Edelstein a venit și anul acesta la Mineral Expo, târgul de bijuterii, minerale și pietre semiprețioase găzduit de Muzeul de Artă Constanța, în perioada 8-11 august 2019.

Mai jos găsiți câteva informații despre cristale, numite generic „pietre“, despre cum se pot deosebi pietrele autentice de cele artificiale sau despre ce pietre naturale se găsesc în România.

Cum se poate deosebi o piatră naturală de una sintetică?

În general, pentru ca pietrele să fie „diagnosticate“ cu precizie sunt necesare determinări cu aparatură mai sofisticată, aparatură care nu e la îndemâna oricui, dar există posibilitatea de a face niște determinări aproximative, iar pentru cei care au experiență, unele determinări sunt foarte exacte.

În general, pietrele naturale sunt mai neomogene decât pietrele care sunt făcute de om, pietrele sintetice. Pietrele realizate de om sunt pietre făcute foarte exact, culoarea este omogenă pe toată suprafață.

Prin tradiție, a intrat în cultura populară faptul că pietrele naturale sunt mai reci, iar cele sintetice sunt mai calde, dar în momentul în care stau la soare amândouă se încălzesc aproximativ la fel.

Există aparaturi care se bazează exact pe proprietatea de a se încălzi a pietrelor. Unele pietre se încălzesc mai repede. Alte aparaturi se bazează pe proprietățile electrice ale pietrelor. Dar foarte la îndemână pentru cei care doresc să cunoască mai mult sunt cărțile. Și astfel se poate ști că un ametist este violet, un rubin e roșu.

Există o altă caracteristică pe care omul o poate verifica cu oarecare ușurință: duritatea. Sunt pietre care au duritate mai mică decât o lamă de cuțit sau o foarfecă, care are duritate 4, iar cuarțul are o duritate 7 pe scara Mohs. Deci, cu un cuarț se poate stabili care piatră are duritate mai mare de 7. Piatra care este zgâriată de cuarț are duritate mai mică de șapte și atunci poate intra în categoria talc, calcit, fluorină și alte minerale, iar pietrele care nu sunt zgâriate de cuarț înseamnă că au duritate 8, 9 sau 10. 10 este duritatea diamantului.

De ce sunt mai ieftine pietrele valoroase, dar brute?

Pietrele brute sunt cele care nu au fost prelucrate de om și sunt mai ieftine deoarece prelucrarea lor comportă o muncă destul de serioasă, mai ales la pietrele fațetate. Fiecare fațetă trebuie șlefuită separat.

Ce face dintr-o piatră o piatră prețioasă sau semiprețioasă?

Clasificarea pietrelor în aceste categorii, piatră prețioasă, piatră semiprețioasă și piatră ornamentală, e o clasificare aproximativă.

Pe de altă parte, există tendința de a nu folosi termenul semiprețios, deoarece este considerat un termen peiorativ și, în loc de pietre semiprețioase, spunem pietre fine. Este o clasificare relativă. Ametistul, de exemplu, face parte din categoria pietrelor fine, nu a celor prețioase, dar dacă un ametist are o culoare foarte frumoasă, fără impurități și fără fisuri poate fi mai valoros ca un rubin sau un diamant, pentru că există și diamante cu valoare mult mai redusă, diamante industriale, folosite pentru proprietatea lor de a avea duritate mare.

Așadar, o piatră prețioasă trebuie să fie omogenă, să aibă o culoare foarte plăcută, un luciu foarte bun, să nu aibă fisuri și, de asemenea, să nu aibă incluziuni.

Diamantele sunt analizate la microscop, iar dacă au incluziuni, le scade valoare.

Gradul de prelucrare contează și el foarte mult. Prelucrarea cea mai simplă este cea care dă pietrele baroc: pietrele sparte cu ciocanul, puse în niște butoiașe care se rostogolesc și se șlefuiesc în acest fel.

Apoi sunt pietrele cabochon, pietrele cu forme regulate (oval, rotund, pătrat, de pară, de picătură) și  prelucrarea superioară, pietre fațetate.

În cazul pietrelor foarte valoroase, precum diamantele deosebite, cu greutate mare, înainte de a fi prelucrate se alege varianta cea mai bună, care să valorifice cât mai bine piatra brută, prin tot felul de interpretări pe calculator.

Există pietre care nu pot fi reproduse de om?

Omul nu încearcă să reproducă decât pietrele care nu se găsesc ușor în natură. Cele care se găsesc din abundență, cum ar fi ametistele, nu au de ce să fie reproduse.Deși chiar și cuarțurile sunt colorate uneori cu niște cerneluri, cu observația că este ușor de recunoscut pietrele care au fost colorate în felul acesta, pentru că acolo unde sunt fisuri cerneala se depune în cantitate mai mare.

Dacă vă uitați la o piatră, iar în zona fisurii apare o dungă mai intens colorată înseamnă că s-au folosit cerneluri.

Sistemele de colorare sunt diferite. Există colorare cu cerneluri sau cu alte substanțe care sunt înghițite de piatră, sistemul de iradiere și sistemul de încălzire.

Foarte multe pietre sunt tratate. Cei avizați își dau seama care sunt pietrele care au fost tratate, iar valoare lor este mai mică decât cea a pietrelor de aceeași culoare naturale, care nu au fost tratate.

Care sunt cele mai comune minerale din lume? Cuarțurile?

Da, cuarțurile se găsesc, în general din abundență. De altfel, SiO2, cred că e compoziția cea mai frecventă în scoarța terestră și foarte multe pietre sunt din familia cuarțului: cristalul de stâncă, ametistul, citrinul, calcedonia, agatele și multe alte pietre. Jaspurile, de asemenea, sunt niște cuarțuri.

Care sunt cele mai scumpe?

Cele mai scumpe sunt cele mai rare: diamantul, safirul, rubinul.

Mai este și larimarul, care se găsește doar în Republica Dominicană, deși ca mineral, pectolitul se găsește în mult mai multe țări, dar nimeni nu îl valorifică pentru că are culoarea ștearsă, neinteresantă.

Culoarea larimarului din Republica Dominicană, albastră, ușor verzuie și uneori cu pete roșii, este dată de ionii de cupru.

Acesta are o istorie interesantă, pentru că în 1914 un preot din Republica Dominicană a vrut să-l valorifice, a făcut cerere la Ministerul Minelor, dar nu i s-a aprobat spunându-i că pe nimeni nu interesează piatra aceasta.

Abia după război (n.r. – Primul Război Mondial) a venit un american în vizită pe acolo și împreună cu un artizan localnic au considerat că piatra este importantă. Au dus-o la marea bursă din Tucson, Statele Unite, și a fost foarte bine primită acolo. De atunci, există monopol asupra ei, iar prețurile sunt foarte ridicate.

Ca geolog, ca om de știință, credeți în energia cristalelor, în puterea pe care o au asupra omului?

Sunt foarte mulți care cred în puterea lor și nu am intenția să-i contrazic, dar am și eu teoria mea, privitor la acest capitol.

Consider că creierul uman are o putere extraordinar de mare asupra noastră și cred că în aceasta rezidă puterea pietrelor. Cred că creierul nostru are o putere extraordinară. Am citit multe cărți pe această temă. În unele scrie că dacă porți un cuarț în mașină, se reduce consumul de benzină.

Ce pietre fine se găsesc în România?

În general, în România, nu sunt pietre în cantități mari, în așa fel încât să fie o industrie în acest sens.

Una dintre pietrele care îmi plac mie cel mai mult este o piatră care se numește lizardit, o piatră verde-albăstruie, care se găsește din abundență în Munții Tismana și ar putea fi prelucrată frumos, deoarece e ușor de prelucrat. Unul dintre colegi merge și le prelucrează, dar nu la scară mare.

Se mai găsesc și ametiste, în zona Baia Mare, dar nu la fel de frumoase, dar și jasp, în cantități foarte mari.  Se valorifică în cantități foarte mici, mai ales că vin și din alte țări, deja prelucrate și la prețuri convenabile.

Se mai găsesc în România și granate, care, din păcate, nu sunt transparente și în momentul în care sunt șlefuite devin negricioase.

Se mai găsesc agate multe, foarte interesante, în zona Munților Apuseni.

Din experiența de 36 de ani pe care o aveți cu pietrele și cu publicul, puteți spune care este portretul iubitorilor de pietre din România?

Mulți oameni sunt foarte pasionați și știu foarte multe lucruri despre pietre, uneori chiar mai mult decât știu eu.

Sunt foarte mulți care sunt buni cunoscători. Majoritatea le iau ca obiecte de podoabă și este foarte bine.

Am întâlnit și copii foarte pasionați. Am cunoscut o fată la muzeul din București care avea zeci de pietre și le cunoaștea extraordinar de bine. Din păcate, cred că a plecat în Franța. Știu și tineri care veneau de mici la expoziții, iar unul dintre ei s-a făcut geolog, iar acum își face doctoratul în Elveția.

Sursă  foto: culturaconstanta.ro