Oameni, apă și rugăciune, undeva, în Dobrogea

Există locuri care imprimă oamenilor ceva din specificul lor, le modelează viața și caracterul. Există oameni care împrumută trăsături din mediul în care trăiesc, care-și mulează personalitatea în funcție de formele de relief ale locurilor natale. Așa sunt și oamenii din Fântâna Mare, Bașpînar sau Bașpunar, un sătuc din comuna constănțeană Independența. Oameni învățați cu asprimile vieții, obișnuiți cu ariditatea pământului și priveliștea dealurilor stâncoase care înconjoară vatra satului. Oameni pentru care cuvântul apă înseamnă Viață.

Pentru oamenii din Fântâna Mare viața este sinonimă cu apa ce țâșnește din pământ și care le astâmpără setea și le adapă animalele. Este apa lor cea de toate zilele. Izvorul sălbatic, năvalnic, captat acum de țevi metalice, prin care apa rece curge încontinuu, este rațiunea lor de a exista. În jurul cișmelei și al moscheii de alături, cu minaret alb ce țâșnește spre cer, în curtea căreia se văd pietre tombale măcinate de vreme, se desfășoară întreaga lor existență. Toți vin aici să-și ostoiască setea: oameni și animale. Numele satului spune totul, Fântâna Mare sau, în turcă, Bașpînar, pentru că satul este locuit, aproape în totalitate, de etnici turci.

Tăcerea satului și susurul izvorului

La începutul lui Cuptor, într-o zi din 2019, la amiază, la cișmeaua acoperită cu cupolă cu un mozaic bleu cu irizații de sidef, ce face ape-ape în lumina zilei, însemnată cu semnul semilunii, este o liniște limpede și adâncă. Un cal sur și priponit rumegă iarba încă verde. Umbra i se proiectează pe asfaltul încins al șoselei care duce spre sat. Toată suflarea cătunului se odihnește departe de caniculă, la umbră, în cele câteva case vechi, joase din chirpici, unele dintre ele încă acoperite cu olană, altele mai noi, din materiale moderne, unele păstrând încă gardul din piatră, un specific al locului.

Singurul care se încumetă să iasă „afară”, în sat, este Sebatin Memet, lider al comunității turcești din sat. Este un om al locului, iar istoria lui poate fi a oricărui locuitor din Fântâna Mare.

Conform spuselor sale, în prezent, satul numără 120 de familii. Puține față de câți erau înainte. 65% dintre ei sunt pensionari, cei tineri fiind plecați cu munca la Constanța sau la Medgidia, acolo unde e rost de câștig pentru un trai mai bun. O parte dintre ei a luat drumul orașului, alții au pornit spre localități mai înstărite, unde există apă curentă, pentru că, paradoxal, așa ceva nu există aici. Apa curge nestăvilit doar la cișmea, nu și în curțile oamenilor. Cei mai mulți, mai ales tinerii, au plecat să-și caute norocul pe alte meleaguri  „Erau 135 familii, dar sunt tineri care au plecat în Germania cu munca, cu familii, cu copii“. Cei rămași se ocupă cu creșterea animalelor și cultivarea pământului, care se arată darnic, dacă este udat.

Cândva, un taur însetat…

Povestea satului e veche și e pusă în legătură cu izvorul a cărui existență se pare că este consemnată în anul 1272, după calendarul arab. Iar în jurul apei dătătoare de viață, răspândită cu parcimonie în Dobrogea cea aridă și pietroasă,  s-a construit vatra satului.

Este o poveste învăluită în legendă, ale cărei detalii se pierd în cifre, de ordinul mileniilor. „Satul nu era unde e acum. Era undeva pe deal, de cum vă uitați la cișmea, pe partea stângă, la deal. Este foarte vechi, de peste 2000 de ani. Pe aici trecea apă, se făcea legătura dintre Dunăre și mare, cu Mangalia. La un moment dat, s-a retras apa și aici au crescut numai păduri. Satul de atunci, format din 30 de familii, avea o singură fântână. Într-o seară a venit un taur mozolit de apă. Stăpânul animalului a coborât jos, în pădure, și a găsit izvorul de apă. A făcut cișmeaua și toate cele 30 de familii au coborât de pe deal și au venit aici. Satul ajunsese să aibă 80 de familii, pentru că și la Dumbrăveni erau turci, au venit și de la Furnica, Tufani. S-au adunat aici și s-au format 200 de familii. Cu timpul, oamenii mai înstăriți s-au mutat la Cumpăna, Constanța, Medgidia, Cobadin“, spune Sebatin Memet.

„Am avut profesori români, dar până să ne învețe ei românește, învățau ei turcește“

Satul Fântâna Mare a avut până nu demult o școală primară. Cândva avea și o cantină sponsorizată. „Am avut profesori români, dar până să ne învețe ei românește, învățau ei turcește“, își amintește Sebatin Memet.

Acum copiii fac grădinița și școala în comuna Independența. Cei mai înstăriți merg la Cobadin și Medgidia, învață limba arabă și Coranul.

S-a vorbit la un moment dat despre transformarea Fântânii Mari într-un sat etnoturistic, un fel de muzeu al satului în aer liber cu mâncăruri cu specific turcesc. Un deziderat care rămâne însă la stadiul de vis, deoarece satul nu beneficiază de apă curentă. Orice încercare a administrației a eșuat. Paradoxal, la Fântâna Mare apa nu curge decât la cișmea, deși urmele ei sunt adânc îngropate în pământ.

„Cei care sapă fântână aici găsesc nisip, pentru că într-adevăr aici a fost apă. Pentru că apa pleacă, noroiul și nisipul rămân“, spune Sebatin Memet.

Nunțile de altădată

Nepoata lui, actrița Aylin Cadîr, care a copilărit la Fântâna Mare, a organizat în 2019, la începutul lunii mai, un eveniment menit să promoveze tradițiile culinare ale locului, dar și frumusețea sălbatică a ținutului, încremenit în timp.

Amintirile au un farmec aparte aici, la Fântâna Mare. Ca și acum, odinioară oamenii se căsătoreau, însă nunțile de altădată aveau alt farmec.

„Când aveam eu 9-10 ani“, își amintește Sebatin Memet, „nunțile începeau de miercuri. Joia știam eu că vine daula cu clarinetul și se umbla din casă în casă pentru a chema la nuntă.  Sâmbătă dimineața, pe la ora 10.00, se îmbrăca ginerica. Era foarte frumos. Sâmbătă seară se punea darul: basmale, materiale pentru rochii. Înainte se căsătoreau la peste 20 de ani, iar acum nu așteaptă să ia buletinul“.

Printre multele feluri care se serveau la nuntă nu lipseau ciorba, fasolea, sarmale, șerbetul (apa îndulcită).

Cândva interzise, căsătoriile mixte sunt acum permise. „Înainte turcii și cu moldovenii nu se împăcau, acum fac nuntă“,  conchide Sebatin Memet. O afirmație care spune multe despre Dobrogea multiculturală, model de conviețuire interetnică.

Acest articol este realizat în urma vizitei de documentare inclusă în proiectul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală“, etapa I, care s-a desfășurat în perioada 2-5 iulie 2019, în organizarea Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.