Primul weekend al lunii martie în sala de spectacole, la Teatrul de Stat Constanța

La final de săptămână, Teatrul de Stat Constanța invită publicul să urmărească două dintre titlurile sale de succes, provocându-l „să se înveselească, să mediteze la ironia sorții, dar și să participe la construcția în timp real a unui spectacol“.

Prima întâlnire, programată sâmbătă, 6 martie, de la ora 19.00, le aduce în prim-plan pe cele trei surori cu personalități diferite din „Memoria apei“, de Shelagh Stephenson: Teresa, Mary și Catherine. Ele se reunesc cu prilejul înmormântării mamei lor, iar reîntâlnirea în casa părintească devine prilej de rememorări și defulări ale unor gânduri și sentimente neexprimate până atunci.

Cele trei surori sunt interpretate de Dana Dumitrescu, Alina Manțu și Georgiana Rusu, iar rolul mamei e redat de Laura Iordan-Adrian.

Alături de ele joacă Liviu Manolache și Andu Axente.

Spectacolul este pus în scenă de Vladimir Anton, care s-a ocupat și de traducerea piesei. Scenografia e realizată de Maria Miu, iar de light design s-a ocupat Lucian Moga.

„Meciul de comedie“

Duminică, de la ora 19.00, constănțenii sunt invitați să participe activ la „Meciul de comedie“, un spectacol interactiv, de improvizație, în regia lui Dragoș Muscalu, cu o scenografie de Lăcrămioara Dumitrașcu.

„Meciul de comedie“ este, potrivit gazdelor, „un spectacol care este de fiecare dată altfel, căci se bazează pe sugestiile spectatorilor. Ei sunt aceia care le spun actorilor ce să interpreteze pe scenă, iar capacitatea de improvizație a acestora din urmă este cheia succesului fiecărei reprezentații. Tot spectatorii, prin aplauzele lor, decid care dintre cele două echipe ce se înfruntă pe scenă – Real Stavrid sau AC Biban – este câștigătoarea meciului“.

Se vor confrunta pe scenă: Mirela Pană, Florina Stănculeț, Andrei Cantargiu, Remus Archip, Cătălina Mihai, Lucian Iftime, Florin Aioane, Andrei Bibire, Ecaterina Lupu, Ștefan Mihai și Vlad Lință.

Actorii vor fi acompaniați live de pianistul Mădălin Nicolae Mușat.

Bilete

Biletele pentru spectacolele Teatrului de Stat Constanța pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro , fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr. 11.

Citește și: 

„Memoria apei“, pe pojghița subțire a amintirilor

La „Meciul de comedie“, actorii cântă, joacă și dansează după cum dictează spectatorii

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *