Fesuri, călimări și pumnale, la Casa Avramide
Casa Avramide din Tulcea găzduiește, din 14 noiembrie până pe 31 ianuarie, expoziția de artă decorativă orientală „Accesorii și arme“.
Cele 47 de piese, datate în secolele XVIII-XIX, de proveniență europeană și asiatică, fac parte din colecția Muzeului de Artă Tulcea.
Vernisajul este programat joi, 14 noiembrie, de la ora 15.00, la Muzeul de Artă din Tulcea, evenimentul fiind inclus în seria manifestărilor culturale organizate de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) „Gavrilă Simion“ cu ocazia Zilei Dobrogei.
Inclusă în ciclul „Arta din depozit“, expoziția face parte din manifestările prin care Muzeul de Artă Tulcea și-a propus să promoveze obiecte din colecțiile sale care nu au fost expuse niciodată publicului. În această categorie este inclusă și expoziția „Constantin Găvenea – litografii și acuarele“, de pe simezele Muzeului de Artă.
„În cadrul expoziției se disting mai multe categorii de piese bărbătești și femeiești, care întregeau odinioară mesajul vizual al unor compoziții vestimentare. Pot fi admirate accesorii precum: fesuri din ansambluri vestimentare, trăistuțe pentru tutun, vasul de colectare al unui derviș, un ceas de buzunar, călimări, bijuterii, catarame, curele și încălțăminte. Alături de ele sunt prezentate săbii, pumnale și un pistol cu cremene. Majoritatea pieselor sunt ornamentate cu motive decorative specifice artei islamice“, precizează organizatorii.