„Billy Șchiopul“ de la Constanța pleacă la Galați, la Festivalul Național de Comedie
Spectacolul Teatrului de Stat Constanţa, „Billy Șchiopul“, ultima premieră a stagiunii 2018-2019, în regia lui Vlad Massaci, cu un succes la public și la critica de specialitate, deopotrivă, va participa la cea de-a XXXI-a ediție a Festivalului Național de Comedie de la Galați.
Întâlnirea cu personajele lui Martin McDonagh va avea loc miercuri, 9 octombrie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului Dramatic „Fani Fardini“.
Spectacolul, un melanj de umor, candoare și tandrețe ascuns sub o crustă groasă de cuvinte grosolane și cinice care au rolul de a proteja un „miez“ sensibil, plin de umanitate, îi are în distribuție pe Nicodim Ungureanu (Johnnypateenmike), Vlad Lință (Billy), Laura Crăciun (Kate), Mirela Pană (Eileen), Mihai Sorin Vasilescu (Mammy), Marian Adochiței (Babbybobby), Andrei Cantaragiu (Doctorul), Otilia Nicoară (Hellen) și Mircea Siromașenco (Bartley).
Scenografia spectacolului este create de Iulia Vîlsan.
Festivalul Național de Comedie, ediția a XXXI-a, se desfășoară, la Galați, în perioada 4-13 octombrie.