„Billy Șchiopul“ sau despre gustul dulce-amărui al vieții la o margine de lume
La început de vară, Teatrul de Stat Constanța a ieșit în fața publicului cu o premieră menită să-l facă să nu uite „gustul“ teatrului de calitate: „Billy Șchiopul“, de Martin McDonagh, un succes pentru echipa Vlad Massaci – regizor și Iuliana Vîlsan – scenograf. Premiera din 1 iunie a fost precedată, cu o zi înainte, de avanpremieră, cea de-a treia reprezentație având loc în ultima zi a săptămânii ce abia s-a încheiat.
„Billy Șchiopul“ este un melanj de umor, candoare și tandrețe ascuns sub o crustă groasă de cuvinte grosolane și cinice care au rolul de a proteja un „miez“ sensibil, plin de umanitate. De altfel, sub masca durității pe care o poartă aproape toate personajele se ascund sensibilități nebănuite care abia la final se lasă cunoscute.
Spectacolul are forța pe care i-o imprimă textul lui Martin McDonagh, dar și jocul actorilor, pe care regizorul Vlad Massaci i-a făcut să dea ce au mai bun.
Insula unde nu se (mai) întâmplă nimic
Insula irlandeză Inishmaan, acolo unde se desfășoară acțiunea piesei (de altfel, titlul original este „The Cripple of Inishmaan“) este locul unde nu se întâmplă mai nimic, unde toată lumea cunoaște pe toată lumea. Aici veștile din afară ajung greu și ele se referă mult la yankei, „franceji“, nemți, negri, schilozi, care se întorc înapoi, acasă, de la Hollywood și chiar la rechini, pe care motive din cele mai diverse îi aduc în acest spațiu, motiv de mândrie pentru locuitorii de pe Inishmaan care declară aproape în unanimitate, în diverse ocazii: „Irlanda nu-i chiar ultimu’ loc de pe lume, dacă până și ei vin aici“. De altfel, această replică este un laitmotiv rostit al întregii piese, așa cum imprimeurile cu… vaci și cu cowboys de pe hainele protogoniștilor sunt un laitmotiv vizual omniprezent. În Inishmaan, zilele trec uniform, astfel încât orice mică deviere de la „normal“ se transformă într-o „știre-bombă“, cum ar fi faptul că pisica unuia a fost mușcată de gâscanul altuia. Însă, din când în când, o „bombă“ reală scoate din rutină viața locuitorilor din Inishmaan.
Lui Nicodim Ungureanu i-a fost atribuit unul dintre cele mai importante roluri ale piesei (poate chiar cel mai important după Billy): cinicul și nesuferitul Johnnypateenmike, colportor de știri răsuflate, cărora le spune „bombe“, despre viața membrilor comunității. Johnnypateenmike, aproape omniprezent în economia piesei, la vedere sau ascuns în vreun cotlon, de unde să culeagă știri compromițătoare, „vândute“ apoi pe ouă, pulpe de miel sau șunci, în funcție de „tăria“ fiecărei „bombe“, este un personaj impulsiv, precipitat și poate astfel se explică de ce, grăbit să dea drumul „bombelor“ sau să amenințe, vorbește prea repede, astfel încât replicile sale sunt pe alocuri mai greu inteligibile.
Curajul schilodului de a ieși din cerc
Schilodul Billy, adolescentul ingenuu crescut de mătușile Kate și Eilleen, își ascunde durerea de a nu fi perceput așa cum este cu adevărat (handicapul propriu-zis nu îl deranjează deloc în comparație cu modul dureros în care îl tratează membrii comunității, pentru care Billy este „Schilodul“) citind cărți și privind… vaci, comportament luat în derâdere de membrii comunității plictisite din Inishmaan. Însă, el, schilodul, crescut într-un mediu dur, este cel care se hotărăște să iasă din cercul în care se învârte, pentru a-și găsi un rost, ajungând la castingul din Inishmore printr-un tertip care țintește direct spre sufletul bun al aparent durului Babbybobby.
Actorul Vlad Bîrzanu de la Teatrul „Odeon“ din București (în rolul lui Billy Șchiopul este distribuit și studentul Vlad Lință de la UNATC, pe care nu am reușit să-l vedem încă jucând) își dozează excelent calitățile actoricești reușind să creeze un personaj complex și convingător care ascunde sub propria fragilitate și handicapul său fizic un caracter puternic și o inteligență ascuțită. Însă, deși vindecat (așa lasă să se înțeleagă regizorul) după călătoria sa spre Hoolywood, alege să se întoarcă în Inishmaan, leagănul suferințelor și bucuriilor mărunte, atras de farmecul inefabil al locului și al locuitorilor săi.
Sensibilități ascunse și un travesti la vedere
Spectacolul „Billy Șchiopul“ a readus-o din nou în lumina scenei, după o lungă absență, pe actrița Laura Crăciun, în rolul mătușii Kate căruia îi împrumută o parte din sensibilitatea sa. Personajul său este reținut, visător și tăcut, întorcând spatele lumii pentru a vorbi cu o „piatră“, din dorința de a-și ascunde durerea pricinuită de plecarea lui Billy. Ea are o naivitate „taxată“ adesea de cei din jur, dar înțeleasă de sora sa, mai înțeleapta Eileen, interpretată de Mirela Pană, care construiește un personaj sensibil și credibil, dar cu picioarele pe pământ, gata să țină piept lumii.
Savuros, cu un umor bine dozat, este personajul pe care îl interpretează Mihai Sorin Vasilescu, care creează un travesti la vedere în rolul Mammy, mama alcoolică și nonagenară a lui Johnnypateenmike, care rezistă nemaipomenit deselor tentative ale fiului de a o „asasina“ cu alcoolul care pare să fie, de fapt, un elixir al unei vieți îndelungate.
Actorul Andrei Cantaragiu îl interpretează pe onestul și echilibratul doctor, devotat meseriei sale și pacienților, tratând cu aceeași grijă fiecare pacient, fie că este vorba de Billy sau de alcoolica Mammy.
Marian Adochiței este Babbybobby, durul și taciturnul proprietar de barcă ce face posibilă călătoria lui Billy Șchiopul spre Inishmore, care ascunde sub răceala sa o inimă bună și care, totuși, este iute la mânie, neacceptând să fie mințit fără să răzbune trădarea de a fi dus de nas.
Studenții de la „Ovidius“, o revelație
Însă studenții-actori de la Universitatea „Ovidius“ din Constanța au fost adevăratele revelații ale acestui spectacol. Otilia Nicoară este cu adevărat… explozivă în rolul Hellen. Replicile sale de „bad girl“, care își tratează fratele fără menajemente, au o forță nemaipomenită. Știe să-și dozeze eforturile și intensitățile cuvintelor exprimându-se clar și răspicat, mișcându-se în scenă cu o dezinvoltură rar întâlnită, pe care sperăm să nu o piardă odată cu apariția altor provocări artistice.
Un rol impresionat face și colegul ei, Mircea Siromașenco, care-l interpretează pe Bartley, fratele ei, care face o fixație pentru telescoape, fără să aibă vreunul, mereu în căutare de bomboane greu de găsit la prăvălia sărăcăcioasă a surorilor Kate și Eileen. Cei doi actori se completează perfect în rolurile celor doi frați, felul lui de a fi împăciuitor fiind o contrapondere la caracterul vulcanic al surorii sale care nu se abține să arunce cu ouă în oameni ori de câte ori se află în preajma fragilelor alimente.
Bartley este construit dintr-un alt aluat, fiind calul de bătaie și ținta caracterului surorii sale, Hellen. Ba chiar suportă cu stoicism ouăle pe care impulsiva sa soră i le sparge în cap.
Costumele și decorurile create de Iuliana Vîlsan, cu o puternică tentă naturalistă, împreună cu proiecțiile video create de Dilmana Yordanova/ Kotki Visuals, au fost un personaj de sine, complex și omniprezent, generând semnificații.
„Billy Șchiopul“ este un spectacol despre sensibilități ascunse sub masca umorului negru, dar și despre margine, centru și perpetua atracție a „rădăcinilor“.
La finalul premierei, dar și al avanpremierei, directorul interimar al Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, a urcat pentru scenă pentru a-i prezenta pe toți cei care au contribuit la succesul spectacolului, de la regizor tehnic și sufleur până la atelierul de producție și personalul de la birouri, mulțumindu-le pentru implicare.
Felicitări pentru articol, Mirela!
Vă mulțumesc!