Actorul Ștefan Mihai, finalist la DbutanT, se alătură colectivului Teatrului de Stat Constanța
Ștefan Mihai și-a câștigat un loc în colectivul Teatrului de Stat Constanța în urma participării sale la cea de-a V-a ediție a Festivalului DbutanT, ediție dedicată tinerilor actori.
El s-a numărat printre cei cinci finaliști care au intrat în cursa pentru unul dintre cele trei premii oferite de organizatorii festivalului DbutanT, Teatrul „Andrei Mureșanu“ din Sfântu Gheorghe și Teatrul de Stat Constanța.
Spectacolul care l-a adus în gala festivalului este „Jocuri în curtea din spate“, de Edna Mazya, în regia Dianei Mititelu, producție a Teatrului de Stat Constanța. În acest spectacol, Ștefan Mihai a mai jucat cu Ecaterina Lupu, Cătălin Ștefan Bucur, Theodor Șoptelea și Andrei Bibire, primii trei numărându-se printre ceilalți 29 de tineri actori înscriși la festivalul-concurs DbutanT. În finala DbutanT, în care a intrat alături de Iulian Trăistariu, Mădălina Mușat, Ileana Ursu și Alin Turcu, Ștefan Mihai a susținut la Sfântu Gheorghe one-man show-ul „Fanul“, de Eric Bogosian.
Trofeul DbutanT i-a fost înmânat de Georgiana Ene, reprezentanta Teatrului de Stat Constanța.
În afară de „Jocuri în curtea din spate“, Ștefan Mihai, a mai colaborat cu Teatrul de Stat Constanța în spectacolele „Lasă-mă să intru“, de John Ajvide Lindqvist, în regia lui Vlad Cristache, „Meciul de comedie“, în regia lui Dragoș Muscalu și „Doi tineri din Verona“, de Shakspeare, în regia lui Alexandru Mâzgăreanu.
Încă trei trofee DbutanT
Celelalte două trofee DbutanT, constând într-un contract cu Teatrul „Andrei Mureșanu“ din Sfântu Gheorghe, au fost obținute de Mădălina Mușat și Iulian Trăistariu.
Juriul, format din regizorii Gelu Colceag, Radu Apostol și Ovidiu Caița, coregrafa Vava Ștefănescu și actorul Florin Toma au mai acordat un premiu special, pentru cei trei finaliști din spectacolul „Povești corecte politic de speriat copiii“, după James Finn Garner, în regia Andreei Gavriliu, „pentru calitățile plurivalente ale interpretării și nivelului ridicat de perfomanță“: Mădălina Mușat, Ileana Ursu și Iulian Trăistariu.
Gala DbutanT s-a desfășurat duminică seară, la Sfântu Gheorghe și a fost transmisă live, pe Facebook, fiind prezentată de directoarea Teatrului „Andrei Mureșanu“, Anna Maria Popa.
Directorul Teatrului de Stat Constanța, Erwin Șimșensohn, a avut o intervenție telefonică live, în care a spus că îl așteaptă cu brațele deschise pe Ștefan Mihai, pentru a se alătura colectivului Dramaticului de la Marea Neagră.
Festivalul-concurs, ediția a V-a, DbutanT s-a desfășurat în perioada 19-25 octombrie, la Teatrul de Stat Constanța și Teatrul „Andrei Mureșanu“ din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a avut loc luni, 19 octombrie, în sala de spectacole a Teatrului de Stat Constanța, în prezența organizatorilor – directorul TSC, Erwin Șimșensohn și directorul Teatrului „Andrei Mureșanu“, Anna Maria Popa – a membrilor juriului – regizorii Radu Coleceag, Radu Apostol și Ovidiu Caița și actorul Florin Toma (din motive obiective, coregrafa Vava Ștefănescu nu a putut fi prezentă la Constanța), a primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac și a presei.
Primarul Constanței, Vergil Chițac, a declarat că va susține necondiționat cultura constănțeană
Într-o primă etapă, la DbutanT 2020 au aplicat 27 de spectacole în care s-au înscris 70 de tineri debutanți. Dintre aceștia, consiliul artistic al Teatrului „Andrei Mureșanu“ a selectat opt spectacole din care au fost nominalizați 30 de actori. Patru din aceste spectacole s-au jucat live, pe scena Teatrului de Stat Constanța, în perioada 19-22 octombrie, iar celelalte au fost difuzate online. Apoi, cei cinci finaliști selectați au plecat la Sfântul Gheorghe, pentru probele individuale.
De la mare la munte – 30 de actori, în competiție pentru premiile DbutanT 2020
Festivalul s-a desfășurat cu susținerea financiară teatrului constănțean. Fără acest sprijin, evenimentul ar fi fost exclusiv online sau ar fi fost foarte restrâns.