De la mare la munte – 30 de actori, în competiție pentru premiile DbutanT 2020
30 de tineri actori, care joacă în opt spectacole, au intrat în competiție pentru premiile Festivalului-Concurs DbutanT, eveniment care se desfășoară, în perioada 19-25 octombrie, la Teatrul de Stat Constanța (TSC) și Teatrul „Andrei Mureșanu“ din Sfântu Gheorghe, județul Covasna.
Deschiderea oficială a celei de-a V-a ediții a avut loc luni, 19 octombrie, în sala de spectacole a Teatrului de Stat Constanța, în prezența organizatorilor – directorul TSC, Erwin Șimșensohn și directorul Teatrului „Andrei Mureșanu“, Anna Maria Popa – a membrilor juriului – regizorii Gelu Colceag, Radu Apostol și Ovidiu Caița și actorul Florin Toma (din motive obiective, coregrafa Vava Ștefănescu nu a putut fi prezentă la Constanța), a primarului municipiului Constanța, Vergil Chițac și a presei.
Un festival necesar, unic în peisajul cultural național
„Festivalul este unul extrem de important pentru lumea teatrală românească. Și-a găsit foarte repede locul și și-a găsit o identitate în peisajul teatral românesc prin unicitatea sa (…) Teatrul «Andrei Mureșanu» din Sfântu Gheorghe a venit cu acest proiect care să lanseze tineri debutanți în diverse profesii legate de domeniul teatral“, a spus, în deschiderea evenimentului, directorul TSC, Erwin Șimșensohn, coproducător al ediției 2020 DbutanT.
Directorul teatrului din Sfântu Gheorghe, Anna Maria Popa, a mărturisit că fără sprijinul acordat de TSC, anul acesta, Festivalul DbutanT s-ar fi desfășurat într-o variantă restrânsă, exclusiv online.
Festivalul-Concurs DbutanT este dedicat tinerilor absolvenți ai diferitelor specialități din domeniul teatrului. Prima ediție, cea din 2016,a fost dedicată debutului în actorie, ediția din 2017 i-a avut în prim-plan pe regizori, în 2018 au fost promovați scenografii, iar în 2019, coregrafii. Anul acesta a venit din nou rândul actorilor să fie în prim-plan.
„Am închis cele patru arii mari ale celor care lucrează în echipa artistică a unui teatru (n.r. – actori, regizori, scenografi, coregrafi) și anul acesta ne-am decis să revenim la debutul în actorie. Este un nou ciclu în viața festivalului DbutanT. Și această coproducție cu Teatrul de Stat din Constanța este un început foarte interesant în care acoperim de la mare până la munte o mare parte din România și în felul acesta oferim și o mai mare șansă tinerilor debutanți“, a spus Anna Maria Popa.
Patru actori care joacă la Constanța, în concurs
Printre cei 30 de tineri intrați în competiție se află și patru actori care joacă în producția Teatrului de Stat Constanța „Jocuri în curtea din spate“ cu care s-a deschis pe 19 octombrie festivalul: Ecaterina Lupu, Cătălin Ștefan Bucur, Ștefan Mihai și Theodor Șoptelea.
La DebutanT, ediția 2020, au aplicat 27 de spectacole în care s-au înscris 70 de tineri debutanți. Consiliul artistic al Teatrului „Andrei Mureșanu“ a selectat opt spectacole din care au fost nominalizați 30 de actori. Dintre aceștia, doar cinci vor intra în finala DebutanT, care se va desfășura la Sfântu Gheorghe și va consta în perfomance-uri individuale.
Anul acesta, marii câștigători vor fi desemnați de directorii celor două teatre, iar premiul constă în cooptarea lor în colectivul celor două instituții.
Prezent la deschiderea oficială a Festivalului-concurs DbutanT, primarul ales al municipiului Constanța, Vergil Chițac, a declarat că va sprijini necondiționat cultura constănțeană.
Programul DebutanT
Toate spectacolele vor putea fi văzute online, pe paginile de Facebook ale celor două teatre: Teatrul de Stat Constanța și Teatrul „Andrei Mureșanu“ Sfântu Gheorghe.
Patru dintre acestea au fost programate pe scena teatrului gazdă de la Marea Neagră, după următorul program:
Luni, 19 octombrie, ora 19.00
„Jocuri în curtea din spate“, de Edna Mazya, regia Diana Mititelu – producător Teatrul de Stat Constanța
Marți, 20 octombrie, ora 19.00
„Tapetul galben“, de Charlotte Perkins Gilman, regia Sebastian Marina – independent
Miercuri, 21 octombrie, ora 19.00
„(In)corect“, regia și dramaturgia: Leta Popescu – producător Reactor de creație și experiment Cluj Napoca
Joi, 22 octombrie, ora 19.00
„A fost odată în ’46“, după Leonid Zorin, regia Adrian Neacșu – producător Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
Biletele vor putea fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand Nr. 11.
Programul difuzărilor online:
Luni, 19 octombrie, ora 16:00
„Fluturii sunt liberi“ de Leonard Gershe, coordonator Lector universitar doctor Ioana Barbu, producător UNATC București
Luni, 19 octombrie, ora 19:00
„O viață normală“, de Norbert Boda, regia Norbert Boda – producător Facultatea de Teatru și Film, UBB Cluj-Napoca
Marți, 20 octombrie, ora 16:00
„Tapetul galben” de Charlotte Perkins Gilman, regia Sebastian Marina – independent
Marți, 20 octombrie, ora 19:00
„Povești corecte politic de speriat copiii” după James Finn Garner, regia Andrea Gavriliu – producător Facultatea de Teatru și Film, UBB, Cluj-Napoca
Miercuri, 21 octombrie, ora 16:00
„(In)corect”, regia și dramaturgia: Leta Popescu – producător Reactor de creație și experiment Cluj Napoca
Miercuri, 21 octombrie, ora 19:00
„Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya, regia Diana Mititelu – producător Teatrul de Stat Constanța
Joi, 22 octombrie, ora 16:00
„A fost odată în ’46“, după Leonid Zorin, regia Adrian Neacșu – producător Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu
Joi, 22 octombrie, ora 19:00
„Săraci“, adaptare de Rareș Budileanu după Lucy Thurber, regia Rareș Budileanu, producător Asociația Incubator Treishpe și Teatrul Național Târgu-Mureș, Compania Liviu Rebreanu.
Buna dimineata
Aflu oarecum intamplator despre eveniment, despre initiativele si darzenia celor doi tineri manageri .
As vrea sa MA cititi Cu zambetul pe buze, cum de altfel VA si scriu, astept si propun CA sa dati si criticilor, teatrologilor si tuturor celor care sunt in ghilimele Cenusaresele oricarui festival.
Ah, era sa uit: voluntarii!
Vreau in doua randuri sa spun ca aseara am Citit un interviu Al Andreei Bibiri si acum vad ca ANTIGONA vine la Constanta ! Si toata intamplarea a inceput Cu fotografia Alexandrei Leahu de LA un Miturile cetatii
PS este o setare tampitzicã LA tableta mea si pierd un sfert din timp corectand , reeditand…. Scuze celor intransigenti