Ziua Internațională a Muzeelor, regal sonor și vizual la Muzeul de Artă Constanța
Muzeul de Artă Constanța celebrează Ziua Internațională a Muzeelor, marcată anual pe 18 mai, printr-un eveniment special, în care muzica cultă și arta plastică se vor îmbina armonios, „conform unei tradiții care s-a instituit de mai mulți ani în instituția de cultură constănțeană“, după cum au menționat organizatorii.
Incursiunea virtuală prin expoziția permanentă a muzeului tomitan se va desfășura pe fundalul „Sonatinei pentru vioară și pian“ a lui Paul Constantinescu.
„Această bijuterie sonoră, înregistrată special în spațiul de recital al Muzeului de Artă Constanța de violonista Diana Jipa împreună cu pianistul Ștefan Doniga, este însoțită de imagini impresionante ale capodoperelor aflate în sălile muzeului, construind astfel o fascinantă punte sonoră către unul dintre cele mai ample tezaure ale culturii românești“, au menționat organizatorii.
Conform gazdelor, filmul, realizat de cei doi muzicieni în spațiile Muzeului de Artă Constanța, va fi disponibil publicului în regim de premieră, marți, 18 mai, de la ora 12.00, pe paginile de Facebook ale instituției tomitane și ale artiștilor Diana Jipa și Ștefan Doniga.
Citește și:
„Intermeridian online“, călătorie muzicală prin patru muzee și două colecții de artă