Teatrul pentru Copii Constanța deschide stagiunea 2020-2021. Reguli noi și bilete online

Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ Constanța deschide stagiunea 2020-2021 în ultimul weekend al lui septembrie, prima întâlnire fiind programată în cea de-a 26-a zi a lunii.

Deschiderea stagiunii vine și o regulă nouă: la spectacolele din weekend, copiii nu vor mai avea în sala de spectacole neînsoțiți. Așadar, ei trebuie să urmărească spectacolul alături de părinți sau bunici.

Cât costă biletele

Biletul pentru un copil costă 5 lei, iar pentru un adult, 12 lei. În aceste condiții, un adult cu un copil va plăti 17 lei, pentru un adult cu doi copii intrarea în sala de spectacole va costa 22 lei, iar doi adulți și un copil vor plăti pentru cele trei locuri 29 lei.

Biletele se pot achiziționa atât în format „clasic“, de la casieria teatrului, de marți până vineri, între orele 10.00 și 14.00, dar și online, pe platforma www.myticket.ro.

„Începând cu stagiunea 2020-2021, vă anunțăm că am implementat achiziționarea online a biletelor; astfel, platforma poate fi accesată începând cu ziua de marți a fiecărei săptămâni, de la ora 10.00 până vineri, la ora 14.00“, au transmis reprezentanții Teatrului „Căluțul de mare“.

Schema sălii de spectacole poate fi găsită pe site-ul teatrului, www.teatruldelamare.ro, dar și pe platforma myticket.ro.

„Pisica doldora de bani și nepoții ei orfani“

Stagiunea 2020-2021 va fi deschisă de „Pisica doldora de bani și nepoții ei orfani“, un spectacol atractiv, după Samuil Marshak, recomandat grupei de vârsta 3+.

Spectacolul, cu o durată de 55 minute, este realizat de MC Ranin și Lică Gherghilescu, pe muzica compusă de Dumitru Lupu.

Vor da viața personajelor de poveste:  Rovena Paraschivoi, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Claudia Brădescu, Tiberiu Roșu, Alina Manțu, Ion Ciolan și Andrei Stroescu.

„Mica sirenă“

Cel de-al doilea spectacol al stagiunii este „Mica sirenă“. Cu eroina celebrului povestitor danez Hans Christian Andersen, micii spectatori se vor întâlni duminică, 27 septembrie, de la ora 11.00.

Regia și scenariul sunt realizate de Cristian Mitescu, iar scenografia este creația Eugeniei Tărășescu-Jianu. Muzica este semnată de Alexandru Berehoi, iar coregrafia este realizată de Sergiu Ionuț Anghel.

Spectacolul are o durată de 50 minute și este recomandat grupei de vârstă 3+.

Din distribuție fac parte: Daniela Vlad, Daniel Minciună, Grațian Prisacariu, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru și Tiberiu Roșu.

Inițial, deschiderea stagiunii fusese programată pentru 12 septembrie, însă conducerea teatrului a decis reprogramarea acesteia în condițiile în care câțiva actori au colaborat la cel mai recent spectacol al Teatrului de Stat Constanța, „Doi tineri din Verona“, instituție la care s-au confirmat cazuri de COVID-19.

Reguli de respectat

„Spectacolele Teatrului «Căluțul de mare», ce se vor juca pe scena teatrului de păpuși, vor fi susținute, în condiții de maximă siguranță, în conformitate cu noile reglementări privind activitățile educative, culturale și artistice și a măsurilor luate la nivel național pentru asigurarea condițiilor de siguranță sanitară a acestor activități în contextul pandemiei de Sars-Covid-19 și Ordinul 2941/19.06.2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus Sars-Cov-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii și publicat în Monitorul Oficial nr. 531/ 19 iunie 2020 cât și conform Ordinului Comun al Ministerului Culturii și Ministerului Sănătății nr. 1495/2020, publicat în Monitorul Oficial partea I, nr. 801 din 01 septembrie 2020“, a transmis instituția de cultură.

„Dintre măsurile de siguranță sanitară pe care le aplicăm pentru evitarea contaminării cu noul coronavirus, conform cu cadrul legislativ în vigoare, reamintim:

– efectuarea triajului observațional la intrarea în locație și măsurarea temperaturii va fi obligatorie; nu vom permite accesul în instituție a persoanelor ce prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, stare generală alterată) și temperatură mai mare de 37,3ºC.

– persoanele ce vor refuza să le fie verificată temperatura, nu vor avea acces în instituție;

– vă reamintim că distanțarea fizică de 1,5 m intre persoane/ grupuri trebuie păstrată la intrarea in instituție cât și in spațiile din teatru, in momentul deplasării (de exemplu, la toaletă);

– accesul publicului va fi permis doar in condițiile purtării măștii (medicală sau non-medicală) pe toată durata spectacolului (pentru o protecție eficace, obligatoriu masca va acoperi gura și nasul);

– avem plasate, la loc vizibil, anunțuri scrise cu atenționări privind normele de distanțare fizică și regulile privind accesul în instituție;

– vă vom indica, permanent, dezinfectarea și igienizarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool, care va fi pus la dispoziție prin cele 6 dispensere, plasate la loc vizibil și accesibil pentru copii și adulți, în instituție“,  au subliniat reprezentanții Teatrului „Căluțul de mare“.

Sursă foto: Facebook – Teatrul „Căluțul de mare“

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *