Teatrul „Oleg Danovski“ a lansat… Pachetul lui Cireșar

Au mai rămas doar două săptămâni până la închiderea stagiunii 2017-2018 a Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“. Până atunci, instituția de cultură propune spre delectarea tomitanilor șase întâlniri speciale cu muzele Eutherpe și Terpsichore, prilej cu care lansează „Pachetul lui Cireșar“, care constă în abonamente la prețuri speciale, de 80 de lei și 60 de lei (pentru pensionari).

În prețul abonamentelor se regăsește și premiera națională a baletului în două acte „Frumoasa și Bestia“, în viziunea regizorală și coregrafică a lui Horațiu Cherecheș, programată duminică, 10 iunie, de la ora 19.00.

Până atunci, iubitorii creațiilor verdiene sunt invitați la Teatrul „Oleg Danovski“ pentru a urmări, în acest weekend, de la ora 19.00, ultimele spectacole de operă ale stagiunii: „Trubadurul“ (sâmbătă, 2 iunie) și „Traviata“ (duminică, 3 iunie).

Miercuri, 6 iunie, tot de la ora 19.00, în foaier, va avea loc o seară camerală oferită de trioul format din violonistul Vahtang Parulava, violoncelistul Ghiorghiţă Tănase și pianista Andreea Bratu.

Iubitorii muzicii simfonice sunt așteptați vineri, 8 iunie, de la aceeași oră, la un concert sub bagheta dirijorului american Douglas  Bianchi, avându-l ca solist pe violoncelistul Florică Costinel.

Premiera de balet din 10 iunie va fi urmată miercuri, 13 iunie, de la ora 19.00, de o seară lirică, în foaier, susținută de soprana Georgiana Costea, acompaniată la pian de Andrada Ștefan.

Sursă foto: http://tnobconstanta.ro

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *