Profesorul Ion Moiceanu revine în atenția cititorilor cu un nou volum

Constănțenii pasionați de istorie, dar nu numai, sunt invitați să participe, în această sâmbătă, la lansarea volumului „Personalități marcante și evenimente memorabile din istoria adevărată a poporului român“, semnat de profesorul Ion I. Moiceanu.

Evenimentul editorial va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Marinei Române, în prezența autorului și a invitaților săi.

Cartea (dedicată familiei și părinților – Maria și Ion Moiceanu) include și numeroase portrete biobibliografice ale unor personalități ale culturii române, de la începuturile acesteia și până în prezent; nu lipsesc din volum unele personalități contemporane dobrogene precum Valentin Ciorbea, Stoica Lascu, Costache Tudor, Marian Zidaru, Petru Brumă, Ion Voicu etc“, precizează dr. Dorin Popescu, președintele asociației „Casa Mării Negre / Black Sea House Constanța“.

Volumul a apărut, anul acesta, la editura ieșeană StudIS. Acesta este al doilea volum semnat de profesorul de istorie Ion I. Moiceanu, apărut la 10 ani distanță de primul: „Pagini din istoria adevărată a poporului român“.

„O saga veritabilă a poporului român“

În rândurile ce urmează, iată o prezentare pe care dr. Dorin Popescu o face cărții: „Profesorul Ion I. Moiceanu, cunoscut istoric dobrogean, originar din Rucăr de Argeș, dascăl pentru zeci de promoții de elevi ai Liceului Militar de Marină «Alexandru Ioan Cuza» din Constanța (actualmente Colegiu Național Militar) și ai altor numeroase și prestigioase unități școlare din orașul și județul Constanța, recidivează editorial cu «Personalități marcante și evenimente memorabile din istoria adevărată a poporului român“ (Editura StudIS, Iași, 2019).

Proaspăt scos de sub tipar, cel de-al doilea volum al prof. Moiceanu (al cărui debut editorial s-a produs cu «Pagini din istoria adevărată a poporului român“, Editura Dobrogea, 2009, Constanța) detaliază pariul acestuia de a releva «istoria adevărată a poporului român», aceea pe care manualele de istorie nu o vor putea include vreodată.

Prin «lupa» neobositului nostru cărturar trec astfel, în acest volum, cele mai importante momente istorice ale neamului românesc, iar autorul le imprimă acestora perspectiva unui istoric cu rădăcini și viziune, pasionat de tot ceea ce este românesc și nepieritor. «Lupa» riguroasă a autorului și emoția întâlnirii lui cu istoria propriului popor fac din această carte o continuare firească a celei de debut, iar împreună ele alcătuiesc o saga veritabilă a poporului român“.

Mentor și model

Pe coperta a IV-a a cărții, directorul revistei de cultură „Agora“, Costache Tudor, scrie: „Încercarea de a-i creiona un portret profesorului Ion Moiceanu este sigur una temarară. Pentru că desenul acesta ar trebui să adune culorile dăruirii și ale competenței apostolului pogorât din Munții Rucărului, care a prins rădăcini trainice în Dobrogea, ale istoricului aflat în slujba veșniciei neamului nostru, ale tribunului angajat în marile bătălii pentru adevăr și binele cetății, ale unuia dintre liderii generației de slujitori ai muzei Clio, ale ziaristului care s-a zidit mai întâi la temelia unor publicații, pentru ca apoi să le sporească mereu prestigiul, și inventarul ar putea continua.

Însumate, toate acestea îndreptățesc respectul de care se bucură, recunoștința miilor de elevi care l-au avut mentor și model, a publicului care i-a ascultat expunerilor și i-a citit intervențiile în presă.

Semnatarul acestor consemnări are și motive să-l îndrăgească: profesorul, omul Ion Moinceanu a consemnat din plin valoarea zestrei cu care venim în viață noi, fiii de țărani, realitate care-mi hrănește mândria originii mele și satisfacția că în el am avut întotdeauna un prieten“.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *