Muzeul Național al Marinei Române, la semicentenar. Manifestările aniversare continuă săptămâna aceasta
Muzeul Național al Marinei Române, motiv de mândrie pentru constănțeni, pentru oamenii mării, datorită specificului său unic în țară și datorită comorilor pe care le adăpostește, a ajuns la semicentenar. Deși ziua sa de naștere, așa cum este consemnată în Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 1127 din 1969, este 29 mai, seria manifestărilor aniversare a debutat încă de sâmbătă, 25 mai.
Deschiderea festivă a manifestărilor jubiliare, găzduită de Sala „Clio“, a stat sub semnul trăirilor puternice: ceremonialul ridicării pavilionului la catarg, oficierea serviciului religios și luările de cuvânt ale personalităților invitate la eveniment.
Au susținut alocuțiuni: șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu, directorul MNMR, comandor Marius-Laurențiu Rohart, directorul executiv al Direcției Județene pentru Cultură Constanța (DJCC), dr. Magdalena Tiță și președintele Ligii Navale Române, comandantul de lungă cursă Laurențiu Mironescu. Totodată, s-a dat citire ordinului ministrului Apărării Naționale, Gabriel-Beniamin Leş, cu privire la sărbătorirea celor 50 de ani ai MNMR.
„Un muzeu tânăr, dar ajuns la o maturitate deplină“
„Muzeul Național al Marinei Române împlinește 50 de ani. E mult, e puțin? Dacă mă întrebați pe mine, Muzeul Național al Marinei Române este un muzeu tânăr, dar ajuns la o maturitate deplină, pentru a tezauriza, pentru a valorifica și transmite mai departe întreaga zestre spirituală și materială a Marinei Române“, a spus, în cuvântul de deschidere cel care conduce în prezent destinele instituției specializate a Statului Major al Forțelor Navale în probleme de cultură, cercetare și documentare muzeografică și istorico-militară, comandor Marius-Laurențiu Rohart.
Încercări de constituire a unui muzeu al Marinei Române
Acesta a făcut și o trecere în revistă a încercărilor de a înființa un muzeu al Marinei Române: „Prima i-a aparținut viceamiralului Constantin Bălescu, care în 1919, odată cu scoaterea din serviciu a unui număr de 10 bastimente, a cerut prin ordin Diviziei de Mare și Diviziei de Dunăre scoaterea de tehnică și de echipament militar de la bordul acestor nave, pentru a fi expuse într-un viitor muzeu. Se întâmpla la 30 decembrie 1919. Nu a apărut însă un muzeu al Marinei Române, dar cu aceste elemente s-a constituit secție Marină a Muzeului Militar din București, lucru care nu i-a satisfăcut pe marinari și pe iubitorii de navigație și marinărie.
O altă încercare remarcabilă a fost acea a contraamiralului Ioan Bălănescu, comandantul Diviziei de Mare care, prin funcția de vicepreședinte al Ligii Navale Române și președinte al secției Constanța a Ligii Navale Române, a fost primul care a donat obiecte din cadrul Diviziei de Mare, pentru a se constitui o expoziție, un muzeu la secția Ligii Navale din Constanța, Hotelul Carol, actualul Comandament al Flotei.
Totuși, un nucleu al Muzeului Muzeului Marinei Române s-a constituit în 1965, la Mangalia, prin acțiunea neobosită și dezinteresată a doi iubitori de istorie navală și marinărie, comandorii Filaret Popescu și Dan Nicolaescu, s-a reușit realizarea unei mici expoziții cu piese de tehnică scoase de la bordul navelor ieșite din serviciu. Recunoașterea tuturor acestor eforturi a venit la 29 mai 1969, când Consiliului de Miniştri atesta Muzeul Național al Marinei Române, muzeu de primă categorie, categoria I, unicat în țară prin specificul său, cu sediul la Constanța, în clădirea în care ne aflăm: clădire istorică, încărcată de spiritualitate marinărească. Aici a avut sediul școala marină, școala navală, comandamentul Marinei Române Militare. Este o clădire de patrimoniu, o clădire trecută în lista monumentelor istorice din orașul nostru, la fel cum este Comandamentul Marinei, Cazinoul, Casa cu Lei, Biserica Greacă…“.
„O frumoasă și elegantă corabie“
Directorul MNMR, Marius-Laurențiu Rohart a continuat: „Am ferma convingere că această frumoasă și elegantă corabie a Marinei Române, va reuși să asigure perenitatea tradițiilor și a spiritualității marinărești“.
„Doamnelor, domnilor, este un privilegiu, o onoare și o plăcere să mă aflu în mijlocul dvs. la sărbătorirea a 50 de ani de istorie. (…) Acest muzeu nu este doar o capsulă a timpului. Aici se află și un laborator de cercetare, un laborator de creație intelectuală, aici este o poartă prin care se face legătura între tradiție, activitatea de zi cu zi a marinei române militare și civile, în același timp, noua generație (…), o legătură între tradiția românească și tradiția internațională“, a spus șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiral dr. Alexandru Mîrșu.
Un alt moment important al evenimentului a constat în acordarea de distincții și diplome colaboratorilor și foștilor angajați ai MNMR care s-au remarcat prin activitatea lor profesională. De asemenea, MNMR a primit Medalia de Onoare a Statului Major al Forțelor Navale.
În programul zilei a fost inclusă și Conferința Națională de Comunicări Ştiinţifice „Dunărea şi Marea Neagră în spaţiul euroasiatic. Istorie, Relaţii Politice şi Diplomaţie“, ediția a XXIII-a, la care și-au anunțat prezența 70 de cercetători, profesori, muzeografi, arhiviști, biblioteconomiști, restauratori și conservatori de la instituții de cultură și de învățământ din țară și din Constanța.
Sărbătoarea continuă pe 29 mai cu „Ziua Porților Deschise“, două vernisaje și o lansare de carte
Manifestările festive continuă pe 29 mai, exact în ziua în care instituția de cultură împlinește 50 de ani. Astfel, miercuri, 29 mai, între orele 10.00-18.00, publicul va putea vizita gratuit expoziția permanentă a muzeului, dar și expozițiile temporare: „Parașutismul militar – repere istorice“ și „Din activitatea Cercetașilor României“.
De asemenea, de la ora 17.00, vizitatorii sunt așteptați să participe la deschiderea a două expoziții de pictură, vernisajele fiind susținute de directorul Muzeului de Artă, dr. Doina Păuleanu.
Prima dintre ele, „Muzeul Național al Marinei Române în viziunea artiștilor“, va fi deschisă în sala Lentilei farului de la Tuzla. „Provocarea a fost lansată de directorul muzeului (n.r. – comandor Marius-Laurentiu Rohart) Atelierelor de arte vizuale «Val Donici» și Amfora”, colaboratori tradiționali ai muzeului și acceptată cu entuziasm de aceștia“, au subliniat gazdele.
Cea de-a doua expoziție, „Marinele lui Val Donici“, este dedicată binecunoscutului pictor de marine comandor Valentin Donici, fost angajat al MNMR. Lucrările lui Val Donici, expuse în salonul expozițional „Comandor Dimitrie Știubei“ fac parte din pinacoteca muzeului.
Cu acest prilej, va fi lansat și volumul „Marina în pictura și literatura română. Valentin Donici“, semnat de Carmen Irène Atanasiu și Andreea Croitoru și publicat la Editura MNMR.
Tot în sala „Comandor Dimitrie Știubei“ va mai putea fi admirată și expoziția de machete organizată de Asociația Modelism „Tomis“.