Primele spectacole ale lunii aprilie, la Teatrul de Stat Constanța
La final de săptămână, Teatrul de Stat Constanța invită publicul în sala de spectacole pentru a urmări trei dintre titlurile aflate în repertoriu, două dintre ele jucate deja de mai multe ori anul acesta.
Primul spectacol al săptămânii și al lunii aprilie, programat vineri, 5 aprilie, de la ora 19.00, este „Veethoven, făi!“, cu un text de Lana Moscaliuc și Iulian Enach, după o idee de Mihail Zoșcenko. Iulian Enache este cel care semnează și regia, iar Lana Moscaliuc apare și pe scenă, în rolul principal, alături de colegii Luiza Martinescu și Remus Archip.
Sâmbătă, 6 aprilie, tot de la ora 19.00, publicul este invitat să descopere „Menajeria de sticlă“, „una dintre cele mai jucate piese ale celebrului dramaturg american Tennessee Williams, laureat al premiului Pulitzer pentru «Un tramvai numit dorinţă» şi «Pisica pe acoperişul fierbinte»“.
Spectacolul, pus în scenă de Diana Mititelu, cu o scenografie de Titus Ivan, îi are în prim-plan pe actorii: Nina Udrescu, Marian Adochiței, Lana Moscaliuc și Andrei Cantaragiu.
Final de săptămână cu „Testosteron“
Seara de duminică îi este rezervată spectacolului „Testosteron“, după textul polonezului Andrzej Saramonowicz, în regia lui Tudor Șoimu și cu o scenografie de Zsolt Fehérvári. Spectacolul cu o distribuție 100% masculine, formată din Marian Adochiței, Bogdan Caragea, Remus Archip, Andrei Cantaragiu, Andu Axente, Alexandru Medveghi și Adrian Dumitrescu, nu este nerecomandat minorilor.
Pentru aceste spectacole, tichetele se pot achiziționa de la casa de bilete a teatrului la prețuri de: 40 lei (lojă), 30 lei (stal), 7,5 lei (bilete pentru elevi, studenți, pensionari). Mai multe detalii puteți primi la numerele de telefon: 0241.488.247. / 0371.442.592.
Agenția de bilete este deschisă luni, între orele 09.00-17.00, și de joi până duminică, între orele 11.00 și 19.00.
„Din respect pentru actori, după începerea reprezentației, accesul publicului în sala nu va mai fi permis“, atenționează organizatorii.