O călătorie simbolică printr-un veac de muzică românească, la Teatrul „Oleg Danovski“
În cea de-a 15 zi a lunii ianuarie, dată cu dublă semnificație pentru români – 169 de la nașterea lui Eminescu și Ziua Culturii Naționale, instituită prin lege în decembrie 2010 – Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ a oferit publicului tomitan o călătorie simbolică printr-un secol de muzică românească.
Concertul „Un centenar de muzică românească“ sub bagheta maestrului Cristian Brâncuși a fost un periplu revigorant prin muzica marilor compozitori români, precum Ciprian Porumbescu, George Enescu, Tiberiu Brediceanu, Paul Constantinescu și Gherase Dendrino.
El a fost creat pe baza spectacolului „Centenarul Marii Uniri – Un Centenar de muzică românească“, care a avut o reprezentație unică pe 3 noiembrie 2018, în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, din care au fost scoase momentele coregrafice, aparițiile corului Teatrului „Oleg Danovski“ și cele ale invitaților speciali. În schimb, s-au păstrat decorul creat de Mihai Constantin Ranin, format din șase arbori stilizați „fluizi“, cu crengile „împletite“, reprezentând Dobrogea, Muntenia, Moldova, Oltenia, Transilvania și Banatul și „păsări măiestre“, suspendate între pământ și cer, precum și costumele de inspirație populară ale celor prezenți pe scenă.
Concertul s-a deschis cu „Jocuri II“, de Sabin Păutza și a continuat cu uvertura „Olteanca“, de Eduard Caudella, „Ciobănașul“ și „Olteneasca“, de Paul Constantinescu.
Serenada pentru vioară și pian, de Mircea Chiriac, avându-i ca soliști pe Andreea Bratu și Sebastian Tegzeșiu a constituit unul din frumoasele momente ale serii.
În cadrul concertului, publicul meloman a ascultat și frumoase arii din operetă „Lăsați-mă să cânt“, de Gherase Dendrino, în interpretarea artiștilor: Daniela Vlădescu („Tu“), Lucia Mihalache și Marius Eftimie (duetul, „Nu-i bai!“) și Doru Iftene („Sărmane lăutar“). Arii din operete au mai cântat Răzvan Săraru („Floarea albă“ din „Ana Lugojana“, de Filaret Barbu), Silvia Simionescu (aria Măriucăi din „Culegătorii de stele“, de Forin Comișel), Laura Eftimie („Doina Stăncuței“ din „La seceriș“, de Tiberiu Brediceanu).
Lucrări din creația lui Tiberiu Brediceanu au interpretat și Silvia Simionescu („Vai, bădiță, dragi ne-avem“) Bogdan Ocheșel („Bagă, Doamne, luna-n nori“), Stela Sârbu („Pe sub flori mă legănai“), Elena Rotari („Măi bădiță, copil prost“). De asemenea Ionela Duma a cântat „Ochii albaștri“, de Eduard Caudella, iar Mădălin Băldău a interpretat „Unde esci? Unde esci?“, de George Cavadia. Acompaniamentul la pian a fost realizat de Andrada Ștefan.
Spre finalul concertului, publicul meloman a ascultat cu emoție faimoasa Baladă pentru vioară și orchestră a lui Ciprian Porumbescu avându-l ca solist pe Sebastian Tegzeșiu, prestația sa fiind răsplătită cu numeroase aplauze.
Concertul „Un centenar de muzică românească“ s-a încheiat cu Rapsodia nr. 2 în Re major, op. 11, de George Enescu.
Sursă foto: Facebook Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“