Doi ani fără istoricul și profesorul Gheorghe Dumitrașcu

Doi ani se împlinesc pe 17 ianuarie de la trecerea la cele veșnice a istoricul și profesorul Gheorghe Dumitrașcu, unul dintre cei mai apreciați oameni de cultură ai Constanței, care făcuse din Dobrogea natală „misiunea sa“.

Excelent orator, cu un discurs răsunător, vibrant care reușea să capteze atenția chiar și celui mai „neastămpărat“ din public, mândru că era român, dobrogean născut la Nisipari, pe 25 septembrie 1939, Gheorghe Dumitrașcu va rămâne în amintirea celor care l-au prețuit ca un reper. Istoric și profesor de înaltă ținută, dar și un om extraordinar de bun, generos, chiar și cu cei care nu meritau, Gheorghe Dumitrașcu și-a iubit nespus familia, dar și pe toți „copiii“ săi întru dragoste pentru Dobrogea și frumos.

Cei care doresc să-i cinstească memoria sunt așteptați astăzi, de la ora 16.00, în aula „Adrian Rădulescu“ a Muzeului de Istorie Națională și Arheologie pentru a participa la lansarea volumului „Raporturi între românii – turcii și tătarii din România. Dinspre sfârșitul secolului al VIII-lea până la începutul secolului al XXI-lea“, semnată de Lavinia-Dacia Gheorghe, și a unei alte cărți care îi este dedicată, „Dobrogea și Marea Unire la Centenar“, coordonată tot de fiica sa și de Ligia Dima.

Gânduri la miezul nopții

E miezul nopții fără un minut. Vine, iar, un 17 ianuarie fără tine. Un 17 în care lansăm cartea noastră scrisă pentru «frații» turci și tătari. În sfârșit! Dar, fără tine! O să încerc să fiu tare. Și pentru Deci, și pentru Dorina, și pentru Ligia – care trebuie să prezinte celălalt volum/ în care l-a pus pe «tata Dumitrașcu» «cap de afiș»/ și care plânge de fiecare dată când vorbește de tine -, și pentru Stoichiță – și lui îi tremură vocea când te evocă -, și pentru Lavinia, și pentru toată lumea care va fi în «Sala pictată». Pentru că nu te-au uitat, tati! Că ai fost un om bun, care a plantat semințe de omenie în sufletele noastre. Și în fiecare dintre prietenii și „copiii” tăi simt o celulă din tine. Te rog, vino, cumva, să lansăm, împreună, cărțile! Ia-i și pe mama, mamaie, tataie /toți/, și pe «tata Buzatu». Nu-l uita pe Virgil!  Apoi, odihnește-te, tati! Și ne veghează în continuare! Pe noi și țara noastră!“, a scris, fiica sa, Lavinia Dumitrașcu, pe pagina ei de Facebook.

Câteva cuvinte…

Să comprimi în câteva cuvinte parcursul profesional al profesorului, istoricului și senatorul Gheorghe Dumitrașcu este prea puțin. Iată însă câteva repere.

Școala primară a urmat-o în localitatea natală, la Nisipari, la școala construită de Mihail Valaori, continuându-și studiile la Liceul Teoretic „Nicolae Bălcescu“ din Medgidia şi la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Studiile și le-a desăvârșit prin doctoratul în istorie pe care l-a susţinut în 1976, la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti, cu tema „Locul Partidului Ţărănist Radical în istoria României, 1932-1938“.

Gheorghe Dumitrașcu a fost cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie al Academiei, filiala Cluj, asistent şi lector universitar la Institutul Pedagogic din Constanţa, profesor la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, muzeograf principal la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, profesor la Universitatea „Ovidius“ Constanța (Facultatea de Istorie) pentru înființarea căreia a militat.

De asemenea, după 1989 Gheorghe Dumitrașcu s-a implicat în viața politică a României. Printre altele, a fost preşedinte al Comisiei de învăţământ, ştiinţă, cultură, presă, culte a Consiliului Judeţean al Frontului Salvării Naţionale, senator FSN în primul Parlament al României, 1990-1992, preşedinte al Grupului parlamentar român de prietenie cu Turcia, Ungaria şi Bulgaria și senator FDSN-PSDR de Constanţa în legislatura 1992-1996, preşedinte al Comisiei de învăţământ şi cercetare ştiinţifică a Senatului din iunie 1994-2000.

Și-a pus semnătura pe sute de articole de specialitate şi studii, publicând împreună cu fiica sa, Lavinia Dumitrașcu, 13 cărţi.

În noiembrie 2017 i-a fost acordat post-mortem titlul de „Cetățean de onoare al județului Constanța“ și tot din același an o stradă din zona peninsulară îi poartă numele.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *