„Memoria satului dobrogean“, eveniment inedit la Vișina în organizarea Muzeului de Artă Populară Constanța

Muzeul de Artă Populară Constanța celebrează cei 100 de ani de la Marea Unire printr-o serie de acțiuni culturale menite să aducă în prim-plan specificul etnografic al teritoriului dintre Dunăre și Mare, printre aceste evenimente aflându-se și simpozionul „Memoria satului dobrogean“ programat sâmbătă, 22 septembrie, într-o gospodărie tradițională din localitatea tulceană Vișina.

Frumoasa casă bătrânească văruită în alb, cu tâmplăria vopsită în albastru și roșu, cu acoperiș din stuf, conform arhitecturii tradiționale specifice zonei, păstrează între pereții săi memoria satului dobrogean. Iar pentru că în această gospodărie se desfășoară periodic evenimente care aduc în actualitate obiceiuri și tradiții ale românilor și etniilor din Dobrogea, Muzeul de Artă Populară din Constanța și-a propus să organizeze aici, în anul Centenarului, simpozionul „Memoria satului dobrogean” la care au fost invitați specialiști de la muzeele de artă populară din Constanța, Tulcea și București.

Prin acest eveniment organizat în județul vecin, muzeul constănțean își relevă interesul pentru tradițiile și arhitectura dobrogeană. Este cunoscut în acest sens demersul constant al instituției de cultură constănțene de a promova și conserva arhitectura autentică din sudul Dobrogei, prin apariția celor cinci numere ale revistei „Arhitectura tradițională din Dobrogea“, dar mai ales prin strămutarea la Mănăstirea Dervent a unei case vechi de la Oltina (secolul XIX), acolo unde s-au pus bazele Muzeului Satului Dobrogean.

Gospodăria de la Vișina, unde se va desfășura simpozionul „Memoria satului dobrogean“, îi aparține unui întreprinzător privat, Bianca Folescu, fondatoarea asociației „Suvenir din Dobrogea“, care a avut inspirația de a cumpăra o casă bătrânească bulgărească din satul tulcean care face parte din comuna Jurilovca. Din respect și dragoste pentru tradiție și autentic, a conservat-o in situ punându-i în valoare și anexele, iar după un timp, a extins gospodăria cu o altă casă promovată în scop turistic, în care fiecare cameră este amenajată în stilul unei etnii din Dobrogea.

Sursă foto: Facebook – Suvenir din Dobrogea / Souvenir from Dobrogea

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *