Ateliere dedicate Crăciunului și Anului Nou, la Muzeul de Artă Populară Constanța

A devenit o tradiție ca în fiecare an, în preajma marilor sărbători creștine, precum Crăciunul și Paștele, și a evenimentelor importante de peste an, Muzeul de Artă Populară Constanța să organizeze ateliere tematice, prilej pentru copiii de toate vârstele să se familiarizeze cu obiectele din colecțiile instituției de cultură.

Anul acesta, atelierele de educație muzeală  tematice, dedicate Crăciunului și Anului Nou, se vor organiza începând cu 2 decembrie. Cu acest prilej, cei mici vor realiza, cu ajutorul specialiștilor Muzeului de Artă Populară Constanța, ornamente pentru bradul de Crăciun, dar și măști inspirate de măștile tradiționale autentice, aflate în colecțiile instituției de cultură.

atelier muzeal podoabe pom muzeul de arta populara constanta

Pentru a realiza ornamente pentru brad și măști, cei mici vor avea nevoie de carton, foarfecă, lipici, fire colorate, mult entuziasm, dar și atenție.

Atelierele se organizează pe grupe de vârstă, pe baza programărilor, care se pot face  la numărul de telefon 0241 61 61 33 sau pe adresa de e-mail evenimente_muzeuetno@yahoo.com.

Pentru participarea la atelier, prețul unui bilet este de 2,5 lei/ copil. Această taxă nu include și turul ghidat al muzeului, care costă 2,5 lei, pentru copii. Adulții însoțitori vor plăti pe un bilet 5 lei.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *