„Spațiul sacru“ se deschide la Muzeul de Istorie
În preambulul apropiatei sărbători a Nașterii Domnului, de care ne mai desparte mai puțin de o lună, profesori și studenți de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius“ se reunesc pentru a forma împreună… „Spațiul sacru“.
Expoziția colectivă „Spațiul sacru“ se va deschide pe 30 noiembrie, zi cu conotații special, de praznicul Sfântului Apostol Andrei, Cel Întâi Chemat, Ocrotitorul României și creștinătorul Dobrogei.
Vernisajul va avea loc de la ora 15.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța.
Vor expune, alături de cadrele didactice – lect. dr. Sînziana Romanescu, lect. dr. Lelia Rus Pîrvan, lect. dr. Alexandru Şerbănescu, asist. drd. Ovidiu Felipov, asist. drd. Florentin Sîrbu, asist. drd. Maria Teodorescu – și invitata lor, Mihaela Ciuştea, studenți de la Pedagogia Artelor Plastice și Decorative (PAPD) – program licență și de la Educația Vizuală prin Studiul Peisajului și Figurii (EVSPF) – program master.
De la anul, specializarea PAPD, se vor prezenta cu lucrări: Carmen Ştefania Ichim, Cristiana Munteanu, Cătălina-Emanuela Ene (Isai), Anca Negrilă, Diana-Mihaela Darea, Aurelia Neculai, Anastasia Stoiciu și Alina Ionela Drenea. Lor li se vor alătura colegii din anul al II-lea – Georgeta Vasiliev, Elena Papadopol, Nicoleta Mihai, Elena Georgiana Andriş, Maria-Bianca Culuş, Miana Ene, Adeline-Valeria Măriuţă, Andreea Bodonea, Andreea Rădulescu – și anul al III-lea: Anca Bodeanu, Vasile Lazăr, Carmen Dordea și Anca Georgescu.
Masteranzii din anul I de la specializarea EVSPF care vor expune sunt: Theodora Pavel, Alina Cristea, Viorel Ungureanu, Mina Tompe, Irina Hulpac, Gabriel Pintilie, Raluca Coteanu, Eugen Bădescu și Irina Nasie. Împreună cu ei vor expune și colegii mai mari, de la anul al II-lea: Lidia Corladi, Mălina Crăciun, Andreea Ifrim, Diana Munteanu, Crina Popescu, Andreea Rădulescu, Monica Rus, Maria Seceleanu, Ana Christiana Narcisa Val, Daniel Zaporojan Adamescu și Larisa Lungu.