Mănăstirea sârbească „Sfântul Gheorghe“, locul unde se află moaștele marelui mucenic și icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului

La aprox. 50 de kilometri de Timișoara, în comuna timișeană Birda, pe malul râului Bârzava, se află una dintre cele cinci mănăstiri care țin de Episcopia Ortodoxă Sârbă. La Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, ridicată la sfârșitul secolului al XVIII-lea pe locul unde fusese înălțată în 1485 o mănăstire ctitorită de familia de despoți Brankovici, liniștea este la ea acasă. În zilele obișnuite, la orele când nu este slujbă, singura mișcare din curtea lăcașului de cult sunt pașii harnici ai măicuței Evghenia, singura viețuitoare a mănăstirii, cei repeziți și veseli ai câinelui blând, aciuat prin aceste locuri, care iese fericit în întâmpinarea celor care trec pragul porții din fier forjat și pașii silențioși ai motanului Bongo, care își face veacul în incinta mănăstirii propriu-zise. O mănăstire ca o cetate, în care se intră pe o ușă masivă din lemn, boltită, încastrată în zidul-perete din piatră.

manastirea sfantul gheorghe comuna birda timis

Slujbele sunt susținute zilnic, dimineața și seara, de părintele stareţ Nicon Karicianac în sârbă și în slava veche bisericească. Hramul se sărbătoreşte în fiecare an, pe stil vechi, în zilele de 5 şi 6 mai. În prezent, în comuna Birda mai sunt patru case de sârbi, în satele Mănăstire, de care ține și lăcașul monahal, și în Sângeorge.

„Nu toată lumea din mănăstire se va mântui și nici toată lumea din lume va pieri“

Maicii Evghenia, despre care părintele Sașa Iașin spune că este „singura sârboaică din România“, îi plac florile, în mod special cactușii, care răsplătesc grija arătată prin vigoarea frunzelor care respiră aer curat. Este și foarte milostivă cu animalele având într-o iarnă, ca oaspete, un căprior.

cactusii-maicii-Eveghenia

La Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ a venit în urmă cu două decenii din Clisura Dunării, pentru a-l sluji pe Hristos și nu a mai plecat. Măicuței nu îi place slava lumească, nu îi place să acorde interviuri, de teamă că cuvintele să nu-i fie răstălmăcite, dar mai ales pentru că știe că vorba poate însemna deșărtăciune și că „nu toată lumea din mănăstire se va mântui și nici toată lumea din lume va pieri“.

Despotul George Brankovici devine fratele Maxim

Mănăstirea veche, pe locul căreia s-a ridicat actualul așezământ monahal, a fost o ctitorie a familiei de despoți sârbi Brankovici care, pentru faptele ei de vitejie împotriva turcilor, a primit de la regele ungar Matei Corvin dreptul de a ridica ctitorii pentru credincioșii sârbi care viețuiau pe teritoriul regatului său, după cum se arată pe panoul informativ de la mănăstire. La 11 ani de la ridicarea mănăstirii, însuși despotul George Brankovici a îmbrăcat rasa monahală, în 1496, luând numele Maxim, iar la chemarea voievodului Radu al IV-lea avea să se stabilească în Țara Românească, unde a devenit primul mitropolit al Valahiei.

 manastirea-sarba-sfantul-gheorghe-din-birda-judetul-timis-icoana-facatoare-de-minuni-a-maicii-domnului

Printre odoarele de mare preț pe care biserica monastică le adăposteșe se află o părticică din craniul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, adusă aici în secolul al XV-lea, de către despotul George Brankovici, și o bucată din lanțurile cu care a fost legat sfântul. Aceste moaște se află păstrate cu sfințenie, în altar. Însă la vedere se află, spre închinăciune și spre alinare, o icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului, cunoscută în popor cu numele „Bezdinska“.

„Biserica actuală nu datează din perioada despoților Brankovici“

Mănăstirea Sfântul Gheorghe, după cum este consemnat de arhimandritul Stefan Mihailovici, care se consideră unul dintre primii cronicari ai mănăstirii, este ridicată pe locul pe care a existat o mănăstire veche încă din secolul VIII-IX, când acolo au fost consemnați anumiți monahi care s-au opus iconoclasmului. Așa aflăm că pe acest loc a existat o mănăstire.

 Însă, de atunci și până la finele secolului al XV-lea, nu avem nicio mărturie că ar fi existat o biserică. Știm că în a doua jumătate a secolului al XV-lea, despotul sârb Gheorghe Brankovici a cerut suveranului pontif permisiunea ca pe teritoriul regatului ungar să poate zidi 12 mănăstiri.

Istoria nu ne poate oferi date certe dacă el a reușit să ctitorească cele 12 mănăstiri sau acel drept l-a transmis urmașilor. Știm însă cu certitudine că această mănăstire a fost zidită de Iovan Brancovici, fiul său, și în această mănăstire, ca un odor de mare preț, despoții au adus o bucată din moaștele Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, precum și lanțurile cu care a fost încarcerat sfântul.

Până la actuala biserică sunt descrise în total cinci biserici, deci biserica actuală nu datează din perioada despoților Brankovici. Ea este de factură mai nouă, de sfârșit de secol XVIII și a fost zidită pentru a o înlocui pe cea veche, care s-a degradat în timp“, a spus părintele dr. Sașa Iașin care și-a dedicat studiile masterale cercetării istoricului acestui lăcaș monahal.

Decor interior somptuos, reprezentativ pentru barocul sârb

Așadar, prima biserica din cadrul mănăstirii despre care se cunosc informații a fost ridicată în anul 1485. A fost construită din cărămidă arsă în stilul bizantino-sârbesc având baza cruciformă, cu cupolă, și clopotniță separată. A dăinuit până în 1794 când a fost ridicată actuala biserică ce a păstrat bazele stilului bizantino-sârbesc la care s-au adăugat elemente baroce. Iconostasul este somptuos, aurit, decorul interior fiind reprezentativ pentru barocul sârb.

catapeteasma-manastirea-sarba-sfantul-gheorghe-din-birda-judetul-timi

Iconostasul bisericii este de factură mai nouă, începutul secolului al XIX-lea. A fost pictat de Iovan Isailovici, unul dintre cei mai buni pictori de la acea vreme, iar pictura de pe ziduri a fost executată de un anume Pavle Giurgev, un locuitor de pe domeniile mănăstirești care știa oarecum să picteze“, a precizat părintele Sașa Iașin.

Conform preotului, care a studiat istoria lăcașului monahal, în arhiva mănăstirii sunt păstrate numele tuturor stareților mănăstirii, de la sfârșitul secolului al XV-lea până în zilele noastre, ceea ce dovedește că mănăstirea, chiar și în perioada otomană, a funcționat chiar dacă cu un număr mai mic de călugări.

manastirea-sarba-sfantul-gheorghe-din-birda-judetul-timis-tavan

Printre aceștia se numără Aristarh, pomenit ca primul stareț al mănăstirii, în anul 1485, starețul Iosif, pomenit în anii 1660 și 1666 ca donator la Patriarhia din Peci, starețul Pavle Kenghelaț, renumit teolog, naturalist și istoric, starețul Samuilo Mațirevici, patriarh sârb.

Pavle Kenghelaț, un teolog erudit, deschizător de drumuri

Dintre aceștia, arhimandritul Pavle Kenghelaț (1766-1834) are o importanță covârșitoare pentru cultura și spiritualitatea sârbă.

De ce este Pavle Kenghelaț atât de important pentru istoria, literatura și teologia sârbă? El a fost de loc din Kikindia, a urmat cursurile facultăților de la Halle și Sankt Petersburg, acolo unde și-a obținut și doctoratul, iar ca stareț al mănăstirii a întreprins primele cercetări din domeniul științelor naturii. Ca un rod firesc al cercetărilor sale a realizat prima istorie naturală care s-a scris la sârbi. A avut o muncă de pionierat în acest sens. Mai apoi, în timpul lui, mănăstirea a sporit din punct de vedere economic. Se știe că prin grija lui s-au ridicat trei mori pe apă, pentru că Bârzava este foarte aproape. Chiar în fața mănăstirii există încă acea moară mare; se știe că acolo a fost o moară“, a spus dr. Sașa Iașin.

Conform acestuia, biblioteca ce există în incinta Palatului Episcopal Ortodox Sârb din Timișoara se datorează, în mare măsură, arhimandritului Pavle Kenghelaț.

În anul 1880, când a murit, episcopul de Timișoara Petar Petrovici avea o bibliotecă personală care la acea vreme număra în jur de 6000 de volume. Petar Petrovici, știindu-l pe Pavle Kenghelaț ca un om care iubește cartea, printr-o dispoziție testamentară a lăsat jumătate din biblioteca sa personală renumitului Kenghelaț. Această bibliotecă a luat-o din sediul episcopiei și a dus-o la mănăstire, iar cu timpul, din ceea ce s-a putut salva, s-a adus și s-a depus în această bibliotecă. Așadar, o parte din această bibliotecă este din biblioteca personală a arhimandritului Kenghelaț, repectiv a episcopului Petar Petrovici“, conform dr. Iașin.

Școala de la mănăstire

Imediat după venirea preasfințitului Lukijan, arhiepiscop de Timișoara (n.r. – Lukijan Pantelic, episcop ortodox sârb de Budapesta și administrator al comunității sârbilor ortodocși din Timișoara), a început ca biserica să se întoarcă mai mult către tineri. În primă fază s-au organizat tabere pentru copii, în sensul că fiecare preot paroh aduna copii din parohia lui și petreceau câte o săptămână din vacanța de vară la mănăstire, veneau și cadre didactice, iar la mănăstire învățau ce înseamnă o viață duhovnicească, învățau rânduielile mănăstirești, dar pe lângă toate acestea învățau istoria sârbilor. Unii învățau să scrie și să citească pentru prima dată în limba sârbă, pe care nu aveau ocazia să și-o însușească în locurile de unde vin.

De asemenea, învățau să picteze pe sticlă sau să pregătească biserica pentru diferite sărbători. Mai apoi, după ce s-a văzut că această idee dă roade, la mănăstirea Sângiorz, în fiecare an, în luna august, s-a organizat școală de cântăreți, pentru că s-a сonstatat o lipsă acută de cântăreți bisericești în bisericile parohiale. La aceste cursuri au fost primiți toți cei care voiau să învețe muzica bisericească și cântatul coral. După absolvirea acestui curs, urma o verificare a competențelor, primeau diplome și implicit dreptul de a cânta în strana bisericească. Că acest proiect a fost o reușită o dovedește faptul că acei copii și acei oameni, care deja erau la senectute, cam 90% dintre ei, sunt în bisericile parohiale. Deci această școală a fost un succes“, a mai precizat preotul dr. Sașa Iașin.

motanul-bongo-manastirea-sarba-sfantul-gheorghe-din-birda

Din punct de vedere administrativ, mănăstirea ortodoxă sârbă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ aparține de satul Mănăstire din comuna Birda, comună din care mai fac parte satele: Sângeorge, Birda și Berecuța. În apropierea mănăstirii trece râul Bârzava care izvorăște din Munții Semenic, în județul Caraș-Severin.

Mănăstirea cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“ este una dintre cele cinci lăcașuri monahale care țin de Episcopia de Timișoara, aceasta, din punct de vedere administrativ, făcând parte din Patriarhia Ortodoxă Sârbă din Belgrad. Este singura mănăstire aflată în județul Timiș. Mănăstirea Bezdin, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“, face parte din județul Arad, iar celelalte trei – mănăstirea Baziaș cu hramul „Înălțarea Domnnului“, mănăstirea Cusici din satul Zlatița, cu hramul „Nașterea Maicii Domnului“ și mănăstirea Zlatița, cititorie a Sfântului Sava – se află pe teritoriul județului Caraș-Severin.

Episcopia Ortodoxă Sârbă, cu sediul în Timișoara, deservește județele Arad, Caraş‑Severin, Mehedinţi şi Timiş.

„Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media“

Acest articol este realizat în urma vizitei de documentare inclusă în proiectul „Diversitate și patrimoniu cultural prin prisma mass-media. Schimb de experiență și bune practici cu parteneri de proiecte din regiunea Dunării. Turismul cultural – o șansă pentru dezvoltare locală“, etapa a II-a, care s-a desfășurat în perioada 7-11 octombrie 2019, în organizarea Departamentului pentru Relații Interetnice din cadrul Guvernului României.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *