Maia Morgenstern și Cătălina Mihai, pe aceeași scenă

Cunoscuta Maia Morgenstern și mai tânăra sa colegă, actrița Cătălina Mihai de la Teatrul de Stat Constanța, laureată cu Premiul Gopo pentru Tânără Speranță și nominalizată la premiile UNITER, ediția 2021, joacă pe aceeași scenă, vineri, 3 septembrie.

Spectacolul, intitulat „Povestiri culese“, după Donald Margulies, va avea loc pe scena Teatrului de Stat Constanța de la ora 20.00. Regia este colectivă, iar coregrafia este realizată de Corina Grămoșteanu.

Spectacolul spune povestea unei scriitoare, Ruth, care se luptă cu timpul – atât cu limbile de la ceas, cât și cu propriile sale povești, rămase nespuse. În viața ei apare Lisa, o tânără care caută pretutindeni atât inspirație, cât și un învățător. Ruth – Maia Morgenstern – e cea care spune poveștile nescrise, iar Lisa – Cătălina Mihai – e cea care ascultă. O poveste despre poveștile care nu sunt mereu așa cum ne-am dori să fie. Despre poveștile care nu se termină doar cu happy end. Despre cum în fiecare discipol se află o parte din maestrul său“, spun organizatorii.

Pentru accesul în sală nu sunt solicitate certificate de vaccinare sau teste, dar purtarea măștii pe toată durata spectacolului este obligatorie.

Biletele pot fi achiziționate fie online, prin platforma www.mystage.ro, fie de la casa de bilete a Teatrului de Stat Constanța – Bulevardul Ferdinand nr. 11.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *