De pe acoperișul Teatrului Național București, dansActorii lui Gigi Căciuleanu vin la Constanța
De pe acoperișul Teatrului Național București (TNB), 14 dansActori, coordonați de inegalabilul Gigi Căciuleanu, vor veni la Teatrul de Stat Constanța, pe 5 septembrie, în ultima zi a Galei Tânărului Actor „Hop“, cu spectacolul-metaforă, „On the Roof“.
Actori „On the Roof“, care „dansează cuvinte inventate“, sunt o parte dintre concurenții care participă, anul acesta, la Gala „Hop“, eveniment de tradiție al Uniunii Teatrale din România (UNITER), ajuns la cea de-a XXII-a ediție, care se desfășoară în premieră la Constanța, la Teatrul de Stat, gazdă și co-organizator al evenimentului.
Cei 14 actori care au făcut să se „miște“ Amfiteatrul TNB, sub coordonarea directorului artistic al Galei „Hop“, Gigi Căciuleanu, sunt: Adela Mihai, Adrian Loghin, Alexandra Oişte, Alin Potop, Andrei Atabay, Andrei Ianuş, George Olar, Ioana Beatrice Tănasă, Mara Pogângeanu, Maria Panainte, Mihai Vasilescu, Nadina Cîmpianu, Nicolae Dumitru și Theodora Sandu.
„Invenţia unei lumi de bufoni contemporani“
„On the Roof“, spectacolul cu intrare liberă, programat în afara concursului, pe 5 septembrie, la Teatrul de Stat Constanța, de la ora 19.00, înaintea festivității de decernare a premiilor, este, după cum spune creatorul său, Gigi Căciuleanu, „invenţia unei lumi de bufoni contemporani“, „o poetică de geometrie spaţială“, „o matematică de jonglerii clovneşti“.
„On the Roof“ este un spectacol produs de Teatrul Național „I. L. Caragiale“ din București prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava“, în parteneriat cu UNITER, Fundația Art Production / Gigi Căciuleanu „Ad Hop“ Company, cu sprijinul JTI, în cadrul Programului 9G la TNB
Textul și regia sunt realizare de Gigi Căciuleanu, asistent de coregrafie este Lelia Marcu-Vladu, muzica e realizată de Paul Ilea / Sensor. De asemenea, textele și desenele îi aparțin lui Gigi Căciuleanu.
50 de concurenți, șase premii, patru zile de concurs
Cea de-a XXII-a ediție a Galei Tânărului Actor „Hop“ se va desfășura, anul acesta, la Teatrul de Stat Constanța, în perioada 2-5 septembrie.
Cei 50 de concurenți care au trecut de rigorile preselecției, înscriși la secțiunile Individual și Grup, vor concura pentru: Premiul „Ştefan Iordache“ – Marele Premiu al Galei HOP, Premiul pentru cea mai bună actriţă, secţiunea individual, Premiul pentru cel mai bun actor, secţiunea individual, Premiul „Cornel Todea“, pentru cea mai bună trupă de actori și Premiul „Sică Alexandrescu“, premiul special al juriului.
Juriul care va decide cine sunt câștigătorii va fi format din: regizorul și producătorul TV Adrian Batista, actrița Ioana Bogăţan, regizoarea Ada Lupu Hausvater, teatrologul, istoricul şi criticul de teatru Ludmila Patlanjoglul și istoricul și criticul de dans Liana Tugearu.
Conform tradiției, și publicul își va alege favoritul sau favorita. Pentru acest lucru, este invitat fie să participe direct la Gală, în sala Teatrului de Stat Constanța, să să urmărească transmisia livestreaming a celor patru zile concurs pe site-ul Galei HOP. Favoriții vor fi votați online până joi, 5 septembrie, până la ora 20.00, pe https://galahop.uniter.ro.
Concurenții se prezintă deja pe… Facebook
Accesul publicului în sala de spectacole se face până la ora 18.30, iar intrarea este liberă.
Pentru a se familiariza cu concurenții, din 8 august, pe pagina de Facebook a Galei „Hop“, dar și pe paginile de Facebook ale partenerilor media, publicul poate face cunoștință cu tinerii actori prin intermediul unui filmuleț realizat de ei înșiși.