„Jocuri în curtea din spate“ sau când inocența dispare la o aruncătură de… minge
De ceva vreme, Teatrul de Stat Constanța și-a îndreptat strategia repertorială spre spectacole care scot publicul din zona de confort. Nu sunt spectacole clasice și cuminți, spectacole de întindere, adaptate după marii clasici, încremenite în alt timp, spectacole cu conți și contese, ci sunt spectacole ancorate în prezent, incomode, dar care plac tinerilor și nu doar lor, deoarece tratează probleme de actualitate.
Un astfel de spectacol este „Jocuri în curtea din spate“, după un text scris de autoarea israeliană Edna Mazya și inspirat de un caz real, strigător la cer, pus în scenă de tânăra regizoare Diana Mititelu. Clar, este un spectacol care nu place. Nu în sensul comun al cuvântului. De ce? Pentru că este un spectacol incomod, care răscolește, care contrariază, dar este jucat atât de bine încât la finalul lui rămâi fără cuvinte, dar cu multe întrebări mute, nerostite.
Abia după ce scena s-a golit, după ce ieși din starea de perplexitate, întrebările încep să-și caute răspuns. Pentru că „Jocuri în curtea din spate“ nu este un spectacol pe care îl uiți imediat după ce ai ieșit din sala de spectacole. Într-un fel, te bântuie. Este un spectacol, pe care dacă l-ai văzut vrei să-l revezi. Mai ales că rol feminin este interpretat de două actrițe cu personalități diferite, astfel încât, deși replicile sunt același, cel care le-a văzut pe amândouă, are impresia că a văzut două spectacole diferite.
Loc de joacă și sală de judecată
Spectacolul se joacă într-un cadru restrâns, „în curtea din spate“, un loc unde adulții nu au interes să fie, un loc unde se înfiripă visuri și unde se spulberă destine, unde granițele dintre copilărie și adolescență spre lumea adultă se trec rapid, arzând etapele într-un mod sumbru. „Curtea din spate“ e un loc care pulsează de energii, unde adolescenții, în devenirea lor de adulți, se împart în două tabere, cu forțe disproporționate: agresori și victime. Patru împotriva uneia. Ei au 17 ani, ea are 15.
Cristiana Luca și Ecaterina Lupu sunt cele două actrițe care interpretează o Dvori Mahnes. Ele constituie și vocea feminină a apărării. Pentru că „Jocurile în curtea din spate“ continuă la tribunal, iar agresorii, îmbrăcați în robe de avocat, pledează pentru vinovăția victimei. Singură, procuroarea le ține piept.
În spațiul de joc, gândit ingenios de scenograful Răzvan Bordoș, se desfășoară și procesul. Procesul în care victima este batjocorită a doua oară.
De-a Baba-Oarba
Dvori Mahnes este vulnerabilă. Orfană de tată de la cinci ani, cu o mamă probabil prea ocupată ca să o țină în frâu, Dvori are rebeliuni de adolescentă și consideră că nu trebuie să dea socoteală nimănui pentru absența de acasă, chiar și la ore târzii. Visează însă, fără să-și dea seama, la cineva care să aibă grijă de ea, cineva mai mare, o figură paterna care eventual să o adopte.
Ce este oare povestea inventată de ea când joacă Baba-Oarba dacă nu o proiecție a nevoilor sale? Este fără îndoială o fetiță, care vrea să epateze doar pentru a fi acceptată: fumează, se laudă că poate să bea trei beri deodată, spune că mai fumează și iarbă câteodată. Dar, dacă ar avea bani, și-ar lua țigări și bomboane.
Este un fel de Lolita, dar care are neșansa să dea peste un Humpert din generația ei. Vina ei cea mare este că este îl place pe Asaf.
Actrița Cristiana Luca știe să-i pună în valoare ezitările. Actrița Ecaterina Lupu are o interpretare diferită, mai rebelă.
Andrei Bibire este Asaf. Un loverboy. Simpatic, cu vorbe dulci, știe să speculeze vulnerabilitățile victimei sale. Mai ales că el, Asaf, este punctul slab al ei.
Ceilalți trei coechipieri / avocați Sela/ Se ( Theodor Șoptelea), Gidi / G (Cătălin Bucur) și Șmulick / Ș (Ștefan Mihai), care bat mingea cu Asaf, în curtea din spate, constituie un personaj colectiv. Fiecare replică și gest al lor sunt perfect armonizate cu „jocul“, cu izbitura mingii care atinge solul. Pentru că de la joacă până la violență e doar o… bătaie de minge.
Așadar, dacă vreți să vedeți un alt fel de spectacol, un spectacol-manifest, despre un caz real petrecut în 1988, într-un kibbutz din nordul Israelului și devenit public în 1991, când a stârnit indignarea opiniei publice, e bine să vedeți „Jocuri în curtea din spate“.
Un spectacol în regia Dianei Mitetelu, cu o scenografie de Răzvan Bordoș, responsabili de lighting-design fiind Cristian Niculescu și Alexandru Bibire.
