Ce vedem în weekend la Teatrul de Stat Constanța
Teatrul de Stat Constanța le propune spectatorilor de la Marea Neagră, la final de săptămână, două dintre cele mai noi titluri din repertoriu, care au ca notă comună… muzica.
Primul spectacol, programat sâmbătă, 5 mai, de la ora 19.00, are în prim-plan o legendă a muzicii românești, Maria Tănase. Spectacolul „Maria Tănase. O poveste“, în viziunea consacrată a regizoarei Carmen Lidia Vidu și a editorului video Cristina Baciu, o va aduce în lumina reflectoarelor pe actrița Mirela Pană, acompaniată live de Elena Gatcin. Scenografia este creată de Lăcrămioara Dumitrașcu.
Duminică, de la ora 19.00, cei care doresc să-și însenineze seara sunt invitați la o comedie muzicală cu accente de thriller: „Crima din strada Lourcine“, de Eugène Labiche.
Din distribuție fac parte: Marian Adochiței, Andrei Cantaragiu, Florina Stănculeț, Andrei Bibire și Ștefan Mihai.
Pusă în scenă de Vlad Cristache, regizor al Teatrului de Stat Constanța, comedia încântă publicul nu doar prin comicul de situație, ci și prin muzica originală compusă de timișoreanul și premiatul Tibor Cári și interpretată live de Elena Gatcin – pian, Marian Gănescu – clarinet și Marius Cristian Zaval – percuție, la indicațiile „dirijorale“ ale personajelor principale.
Biletele se pot procura de la agenția teatrului, dar și online, de pe platforma mystage.ro.
Agenția de bilete este deschisă lunea, între orele 09.00-17.00 și de joi până duminică, inclusiv, între orele 11.00-19.00.