„Maria Tănase. Poveste“, o viață de film și de roman într-un spectacol-document viu și autentic

Publicul constănțean va avea ocazia să vadă în viitorul apropiat (când mai exact, nu se știe, depinde de contextul epidemiei de coronavirus), un spectacol închinat memoriei unei mari voci a scenei românești, Maria Tănase (25 septembrie 1913 – 22 iunie 1963), această Edith Piaf a României pe care marele istoric Nicolae Iorga, impresionat de vocea sa inconfundabilă, a supranumit-o „Pasăre Măiastră“. O artistă celebră căreia faimosul Constantin Brâncuși, îndrăgostit nebunește de ea, i-ar fi spus „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră!“.

Spectacolul, care o are în prim-plan pe Maria Tănase, pus în scenă Carmen Lidia Vidu, cu actrița Mirela Pană la microfon și cu Elena Gatcin la pian, cu partea de vizual creată de Cristina Baciu, a intrat în repertoriul Teatrului de Stat, intrare consfințită printr-o repetiție generală, pe 3 aprilie, al cărei succes a fost umbrit doar de absența publicului larg.

Cei care au cunoscut-o… 

„Maria Tănase. Poveste“ este un spectacol multimedia, un spectacol-document, care emoționează, care te îmbogățește afectiv, dar și cognitiv. Deoarece, chiar și pentru cei care cunosc repertoriul Mariei Tănase și date din biografia sa, spectacolul aduce informații inedite sau uitate despre această Pasăre Măiastră a românilor. I se creionează un portret viu, nu doar din imagini, ci și din tușele emoționante, trasate cu ajutorul cuvintelor de cei care au cunoscut-o, colegi de breaslă, precum Gigă Petrescu și Ioana Radu, sau apropiați –  sora Aurica, prietenele sale Aurora Șotropa și Natalița Gorcea, șoferul său, nea Iordache.

Vocile lor, devenite mărturii de arhivă, se completează cu cuvintele Mariei Tănase, așa cum au fost ele imprimate la 8 ianuarie 1960, pe o bandă de magnetofon. Se completează și se contopesc organic cu intervențiile rostite și cântate ale actriței Mirelei Pană, cu frânturi de scrisori și adrese oficiale către autorități, prin care artista solicită o locuință cu două camere și împrumutări bănești, pe care se obligă să le plătească până de Crăciun și testamentul său. Tulburător la fel ca și ultima scrisoare adresată soțului său, Clery Sachelarie.

Împreună, toate aceste mărturii, formează un portret al celei care, de-a lungul scurtei sale vieți (50 ani), a schimbat multe locuințe, pe care le-a transformat în adevărate „colțuri de rai“, dar în care nu s-a simțit niciodată acasă. Pentru că acasă i-au fost scena, lăutarii săi și cântecul popular românesc, pe care l-a slujit o viață, pe care l-a cules mergând din sat în sat reverberând la profunzimile sale, decantându-i esența.

Maria Tanase spectacol Carmen Lidia Vidu

„Interpretând cântecul popular românesc am avut cea mai mare satisfacție din lume“, spunea Maria Tănase. Atunci când cânta, se transforma total, avea o altă alcătuire. Conştientă de darul său, mărturisea: „Am har! Cu asta te naști!“. Cântând pentru soldați de la spitalul Polizu, răniți în Al Doilea Război Mondial, a fost martoră a efectului miraculos pe care harul său transpus în cântec l-a avut asupra unui rănit cu o leziune pe creier.

Ioana Radu (17 februarie 1917 – 19 septembrie 1990) a fost „într-un permanent război cu Maria Tănase“ propunându-și să o întreacă. „Nici n-am ajuns-o măcar. Am urmărit-o zi cu zi, ceas cu ceas (…). M-am zbătut, am cules de la ea tot cea a fost frumos“, mărturisea distinsa colegă de scenă a Mariei Tănase într-un interviu înregistrat pe peliculă.

Gică Petrescu i-a apreciat „vocea gravă și dicțiunea perfectă“, ambii datorându-și popularitatea, după cum a subliniat artistul, radioului, care, prin mijloacele sale tehnice modeste de la acea vreme ajungea, în fiecare casă de român.

Evocări, culori și cântece

Cântăreața născută în mahalaua Cărămidarilor din București îmbrăca și ia tradițională, dar îi plăcea să poarte și rochii bogate, somptuoase, pe care i le lucra, din metraje enorme (20-30 metri de material), croitoreasa sa, Gizelle. Se ducea  acasă, la „bătrâni“,  o dată la două zile, să-i vadă și să privească răzoarele de flori. Deși născută în capitală, era o țărancă autentică. Iubea pământul și oamenii ei. De altfel, cea mai vie și autentică amintire din copilărie era aceea în care, într-o dimineață, a văzut ieșind aburi din brazdele de pământ.

Era frumoasă și generoasă. La teatrul de revistă a lui Constantin Tănase, unde a debutat în 1934, în spectacolul „Cărăbuș-Expres“, cu pseudonimul Mary Atanasiu, nu s-a regăsit și a plecat. O fată ca ea, „crescută printre răzoare și bibilici“ nu putea avea o apariție de tip french cancan, chiar dacă își ascundea identitatea sub un alt pseudonim, Elise Lame.

Un spectacol în spectacol

„Maria Tănase. Poveste“ este un spectacol în spectacol, deoarece rostirile Mirelei Pană și pasajele muzicale pe care le interpretează, acompaniată la pian de sensibila Elena Gatcin, sunt dublate de un spectacol vizual, multimedia, în care portretele alb-negru arhicunoscute ale Măriei Tănase sunt înnobilate cu tușe de culoare și elemente de grafică ce evoca luxuriantă creație a Fridei Kahlo. Pentru că autentica Maria Tănase este plămădită din aceeași esență ca și nonconformista pictoriță mexicană, dar și ca Edith Piaf cu care este adesea comparată.

Mirela Pană nu interpretează cântecele Mariei Tănase, ci redă cu trăire de artist autentic, câteva fragmente muzicale reprezentative din vastul său repertoriu. În acest fel, trezește în public dorința de a se duce acasă și a asculta integral cântecele Mariei Tănase, transpunându-se astfel într-o lume veche, frumoasă ca o icoană, de unde răzbate duioșia mamelor care-și leagănă pruncii, zbuciumul doinelor de jale, tandrețea cântecelor de dragostea și veselia cântecelor de joc și de petrecere, reconstituind astfel ciclurile vieții, de la naștere până la Marea Trecere.

Scenografia este semnată de Lăcrămioara Dumitrașcu. 

Durata spectacolului este de 60 minute. Povestea Mariei Tănase a fost adusă pe scena și în repertoriul Teatrului de Stat Constanța la inițiativa managerului instituției de cultură, Erwin Șimșensohn, care și-a dorit un spectacol adaptat condițiilor de pandemie, cu puține personaje pe scenă. A reușit. Rămâne să se redeschidă sălile de spectacole, pentru că publicul este rațiunea de a fi unui teatru.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *