Capodopera vocal-simfonică „Carmina Burana“ deschide, astăzi, Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului

Festivalul Internațional al Muzicii și Dansului, ajuns la cea de-a 45-a ediție, se va deschide astăzi, 27 octombrie, de la ora 18.30, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, cu celebra capodoperă vocal-simfonică a lui Carl Orff, „Carmina Burana“.

Celebrele cântece profane, descoperite la mănăstirea benedictină Beuren, într-un manuscris în latină din secolul al XIII-lea, puse pe note de Carl Orff, vor fi interpretate, sub bagheta maestrului Radu Ciorei, de către orchestra simfonică și corul Teatrului „Oleg Danovski“, pregătit de maestrul Adrian Stanache, cu participarea corului Colegiului Național de Arte „Regina Maria“, condus de Inga Postolache.

Soliști vor fi baritonul Daniel Pop din București, soprana Laura Eftimie și tenorul Doru Iftene.

„Carmina Burana“ este primul din cele 13 evenimente incluse în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, manifestare care se va desfășura până pe 24 noiembrie. În programul său se află și premiera operetei „Voievodul țiganilor“, de Johann Strauss-fiul, care va avea loc pe 17 noiembrie, de la ora 18.30.

Sursă foto: Teatrul „Oleg Danovski§

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *