Teatrul pentru Copii Constanța joacă la Timișoara, „Sub bagheta lui Merlin“

Actorii de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de Mare“ din Constanța, leagăn pentru generații întregi de prichindei care i-au „ascultat“ și văzut poveștile, joacă cu aceeași plăcere și pentru micii spectatori „de acasă“, dar și pentru cei din țară. Astăzi, 2 octombrie, ei se află la Timișoara pentru a prezenta spectacolul „Prințesa și Broscoiul“,  în cadrul Festivalului Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin“.

Spectacolul, o adaptarea după basmul omonim al celebrilor Frați Grimm, este programat astăzi, de la ora 17.00, pe scena Casei Tineretului din Timișoara. Regia și scenariul sunt realizate de Cristian Mitescu, actor, regizor, scenarist și realizator de programe în cadrul mai multor televiziuni. Scenografia este creația apreciatei scenografe constănțene Eugenia Tărășescu-Jianu, coregrafia îi aparține lui Ionuț-Sergiu Anghel, iar muzica este semnată de compozitorul Viorel Andrinoiu.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Arina Cojocaru, Grațian Prisacariu, Daniela Vlad, Lică Gherghilescu, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu și Andrei Stroescu.

Aceasta nu este prima ieșire în lume a spectacolului „Prințesa și broscoiul“. În luna mai, Teatrul „Căluțul de mare“ a participat cu acest titlu la cea de-a XXVI-a ediție a Festivalului Internațional de Animație „Gulliver“ de la Galați, precum și la cea de-a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Copii „Arlechino – Caravana Poveștilor“ de la Brașov.

Festivalul Internațional de Animație „Sub Bagheta lui Merlin“ de la Timișoara, ajuns anul acesta la cea de-a III-a ediție, se desfășoară între 30 septembrie și 7 octombrie. La eveniment participă 16 trupe de teatru din România, Republica Moldova, Italia și Ungaria. Câștigătorii Festivalului „Sub Bagheta lui Merlin“ vor fi desemnați duminică, 7 octombrie, în cadrul unei festivități de premiere.

„Festivalul, susținut de Consiliul Județean Timiș, este un prilej extraordinar pentru copii și tineri să vadă spectacole noi, de mare valoare artistică, multe dintre ele fiind premiate la alte festivaluri, prilej pentru profesioniști de întâlnire și schimb de experiență, prilej pentru întreaga familie de a petrece timp de calitate“, spun organizatorii, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin“ din Timișoara.

Sursa foto: Facebook – Teatrul „Căluțul de mare“

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *