Sâmbătă începe Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea
Timp de trei zile, începând de sâmbătă, 19 mai, până luni, inclusiv, de praznicul Sfinților Împărați Constantin și Elena, dată la care municipiul Constanța își va sărbători ziua, Muzeul de Artă Populară va organiza Târgul Meșterilor Populari din Dobrogea.
Potrivit directorului instituției de cultură constănțene, dr. Maria Magiru, aceasta este prima manifestare de acest gen la care, alături de români, participă meșteri ai etniilor dobrogene (turci, tătari, bulgari, greci, ruși lipoveni, armeni).
Cu țesături specifice bulgarilor se va prezenta la târgul deschis pe platoul din fața Muzeului de Artă Populară Paraschiva Constantin din satul Vișina (jud. Tulcea), iar Sinica Ciobanu din Izvoarele (jud. Tulcea), acolo unde se află o importantă comunitate de greci va veni la târg cu împletituri.
Românii vor fi reprezentați de Gabriela Ioniță (împletituri din papură), Nela Călinescu (ceramică), Florica Arion (broderie manuală), Nicolae Onceanu (rogojini) din comuna tulceană Luncavița, cărora li se va alătura și Gheorghe Toader, cu obiecte din lemn.
Rușii lipoveni din satul tulcean Jurilovca vor fi reprezentați de Valentina Koker, cu piese de costum, iar meșteșugurile tătărești vor fi promovate de către tulcenii Reian Adilsah (broderii) și Geambai Nedin (tărtăcuțe pictate), iar cele turcești, de Epsen Memet din Constanța (broderii și podoabe din mărgele). Tocmai de la Bacău, Vasile Agop va veni la Constanța cu costume armenești.
Cei care vin la târg pot admira și costume populare originale, specifice românilor și etniilor conlocuitoare dintre Dunăre și Mare, prezentate în expoziția cu temporară „Multiculturaliate dobrogeană“, dedicată tot Zilei Constanței și care se va deschide pe 18 mai, de Ziua Internațională a Muzeelor.