Regizorul Alexander Hausvater, la „Miturile Cetății“: „Un festival este produsul întregului oraș“
Alexander Hausvater este un regizor nonconformist prin modul în care lucrează cu actorii, pentru felul în care le testează limitele, dar și pentru spectacolele sale care scot din zona de confort, care au un mesaj puternic, dincolo de cuvinte. Prezent la edițiile din 2017 și din 2018 ale Festivalului Internațional de Teatru „Miturile Cetății“, organizat de Teatrul de Stat Constanța, prima dată cu conferința „Contraste şi contradicţii în jocul actorului de azi“, iar la ediția a III-a, cu conferința Pelerinaj prin teatru și viață pe trei continente“ și cu spectacolele „Cei doi Kuni Lemel“ și „Balcanicele“ (un al treilea, „Dumnezeul răzbunării“, a fost anulat din cauza îmbolnăvirii intempestive a actorului din rolul principal), Hausvater a oferit, vara aceasta, un interviu site-ului CulturăConstanța. Cu acest prilej, a vorbit despre necesitatea unui festival la Constanța, despre Dobrogea și dobrogeni, despre datoria omului de a face ceva pentru ca lucrurile să „meargă“, cum ar fi gestul aparent simplu de a-și duce copilul la teatru, despre datoria constănțenilor de a-și apăra instituțiile de cultură și de a le reda strălucirea de altădată, dar și despre „Ovidius in Love“, spectacolul montat pentru teatrul constănțean.
Ați bifat a doua participare la Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății“, anul trecut cu o conferință, anul acesta cu două spectacole și o conferință. Cum vi se pare până acum „Miturile Cetății“?
Cred că orice festival benefic. Cred că orașul Constanța este un oraș de festival. Este la început, așa că se fac lucruri bune, se fac și erori. Important este ca un festival să se deosebească de altul, să nu fie asemănătorul cu cel de la Sibiul, de la București sau cu altele. Spectacolele cu care am venit arată o diversitate. Se deosebește întâi și întâi prin faptul că orașul acesta are o istorie aparte. Are o istorie reală și vie. Dacă vorbim de Ovidius, dacă vorbim de Tomis, nu vorbim de un aspect al trecutului, ci de un aspect al prezentului, deoarece mănânci, bei, te plimbi, treci prin locuri diferite. Carevasăzică locurile neconvenționale trebuie să exploatate și descoperite la fiecare festival. Important este a se înțelege că un festival este produsul întregului oraș. Dacă tot orașul participă, de la primar până la oamenii care curăță pe străzi, va fi produsul orașului, ci nu a unui teatru sau a unei directoare de teatru. Dacă tot orașul se mobilizează, atunci festivalul va avea sens. Un festival nu este numai un produs artistic. El este întâlnirea cu orașul în sine. Prima scenă a unui festival este orașul, străzile orașului. Nu am văzut lucruri legate de festival pe străzile orașului Constanța. Nu am văzut activitate, bucurie. Dacă aceste lucruri nu există acum, la primele ediții, sper ca oamenii să fie responsabili la următoarele. Eu, de obicei, când ajung într-un oraș necunoscut, mă uit la teatru. Dacă teatrul e bun, orașul e bun, pentru că oamenii sunt responsabili de anumite instituții în orașul lor. Sunt responsabili pentru catedrală, sunt responsabili pentru biserică, sunt responsabili pentru teatru. Omul care nu și-a dus copilul la teatru, care nu știe ce spectacol se joacă la teatrul din orașul său, omul acela nu merită să i se dea un festival. Așa că lupta contra ignoranței este o parte din totalitatea fenomenului unui festival.
Referitor la teatru, în decembrie 2017, ați montat la Constanța un spectacol „Ovidius in Love”. Cum ați lucrat cu actorii constănțeni, ce impresie v-au făcut?
Spectacolul era compus din actori constănțeni, dar și din actori de peste tot: din Cluj, din București, din Sibiu, așa că era o acțiune națională. Uitându-mă doar la actorii constănțeni, pot spune că sunt actori cu mult talent, însă nu au fost forțați să joace într-un sistem ca al meu, unde înainte de fiecare repetiție trebuie să te antrenezi fizic, vocal, trebuie să creezi în afara sălii de repetiții. Oamenii nu erau obișnuiți. Dar există potențial, actori buni cu multe posibilități, care trebuie să nu mai creadă că astăzi Constanța este un oraș de provincie. Nu mai există fenomenul de teatru provincial care presupune că teatrul care se face în capitală este superior. Astăzi, cele mai bune companii de teatru din țări ca Anglia, Franța și Statele Unite nu sunt din capitală, așa că ei înșiși să se reformuleze și să-și spună că, dimpotrivă, este un avantaj să faci teatru în Constanța comparativ cu Bucureștiul, pentru că toate tentațiile Bucureștiului nu mai există. Nu poți să lucrezi în București, pentru că un actor fuge la o filmare, un altul la o reclamă… Nu se mai termină. Teatrul înseamnă o concentrare a tuturor forțelor pentru o perioadă de timp. Așa că găsesc că e un început, m-am legat de mulți actori, poate chiar revin pentru un nou spectacol.
Constanța are o istorie a teatrului, a dansului și a operei, o istorie care a fost minată de politicieni, dar pe cealaltă parte, de ce constănțenii acceptă? Cum poate să accepte ca Opera să existe într-o clădire neglijată? De ce nu există presiune? De ce populația acceptă? Toate forțele trebuie să se unifice. Oricare ar fi situația, în România, când cineva se plânge că ceva nu e bun, poate să dovedească că el face ceva? Să nu dea din umeri, să arate ce a făcut. Și-a luat copilul de mână să-l ducă la teatru? Există o mândrie locală de când eram copil. Când se vorbea de Dobrogea, când se vorbea de Constanța se vorbea de familii care sunt aici de mult timp și care au rădăcini profunde. Unde sunt acele rădăcini, dacă nu în lupta de promovare a instituțiilor culturale?
Ce amintiri vă leagă de acest oraș, de litoralul românesc?
Doar când eram copil veneam cu mama și tata la mare, stăteam la Constanța și cred că era un oraș care isca curiozitatea mea legată de faptul că era un oraș-port, în care veneau oameni din toată lumea care vorbeau limbi diferite, care aveau tradiții diferite și asta îmi dădea mie impresia unui oraș al libertății, mai ales într-o Românie comunistă în care nu puteai să voiajezi.
