„Darius“, un nou lungmentraj semnat de constănțeanul Paul Sichigea. În curând, pe ecrane

Este student în anul al III-lea la Actorie, la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“, dar este pasionat de regia de film, astfel încât, la 27 de ani, Paul Sichigea a reușit să-și pună semnătura pe câteva scurtmetraje și mediumetraje, dar și pe un lungmetraj de amator, „Spre cer“, o dramă psihologică.

În prezent, lucrează la cel de-al doilea lungmetraj, „Darius“, o dramă în care și-a propus să evidențieze modul în care aleg să-și rezolve problemele oamenii puși în situații-limită, apelând la soluții mai mult sau mai puțin acceptate de societate.

„Este o poveste despre un militar întors din Afganistan, hotărât să reia legătura cu fosta soție și cu fata lui, dar întâmpină o situație gravă. Întâmplările petrecute până să se întoarcă el îi răscolesc viața și rezolvarea acestora devine misiunea lui supremă“, a mărturisit Paul Sichigea, cel care a scris și scenariul filmului.

Rolul principal este interpretat de Marius Alistar, care a făcut parte dintr-o trupă de teatru de amatori din Năvodari. Cu excepția Iulianei Melnic, pentru ceilalți actori din distribuție (Ana-Maria Nicolae, Mihai Macovei, Teodor Dumitru, Ștefan Mavrodin, Dan Costache, Gabriel Chirea, Iulian Pîrvu și Gabriel Vacariuc), actoria este doar o pasiune.

Regizorul secund al filmului este Diana Orezeanu, absolventă de Actorie la Universitatea „Ovidius“ și masterandă la Universitatea „Hyperion“, București.

Pe 25 iulie a fost lansat trailer-ul oficial al filmului, iar marți va fi filmată ultima scenă din film, urmând ca după aceea lungmetrajul să intre în faza de post-producție. Spre sfârșitul acestei luni, Paul Sichigea speră ca „Darius“ să fie gata să iasă în lume și să-și întâlnească… publicul.

Până în prezent, Paul Sichigea și-a pus semnătura regizorală pe scurtmetrajele, „Necunoscut“ (2015, horror) și „Niște domni“ (2017, comedie), mediumetrajele „La apus“ (2016) şi „Fuga“ (2016) și lungmetrajul „Spre cer“ (2017).

Premiera „Spre cer“ avut loc 8 aprilie 2017 la Cinema Cityplex din Constanţa.

Trailer DARIUS

Cu multă recunoștință față de susținătorii echipei noastre, vă prezentăm trailerul oficial al filmului amator DARIUS

Geplaatst door Darius Film op Woensdag 25 juli 2018

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *