„Darius“, de Paul Sichigea, un film despre abuzuri, corupție și situații-limită
„Darius“ este cel mai recent proiect cinematografic al lui Paul Sichigea, un tânăr viitor actor pasionat mai mult decât orice de regia de film.
Lungmetrajul prezintă drama unui tată, un militar întors din Afganistan, care, după ce află că fiica sa minoră a fost supusă unor abuzuri inimaginabile, cu știrea mamei sale, se hotărăște să-și facă singur dreptate prin mijloacele proprii după ce cele legale i-au fost refuzate de funcționarii corupți. Pentru a realiza acest film, Paul Sichigea, care semnează regia, dar și scenariul, a adaptat un caz real cutremurător, petrecut în Europa, între anii 2008-2010, în Europa.
Filmul are o mare încărcutură emoțională, astfel încât figura tatălui care dorește să răzbune batjocura la care a fost supusă fiica sa te urmărește mult timp după ce proiecția s-a încheiat.
În rolul lui Darius Moraru, Marius Alistar convinge prin jocul actoricesc, prin modul în care dă viață tumultului interior al personajului. Convingătoare în rolul său, negativ însă și cu apariții episodice, este și actrița Iuliana Melnic, care o intepretează pe Laura Moraru, soția lui Darius și mama iresponsabilă și vicioasă a Biancăi al cărei rol este jucat de Ana-Maria Nicolae.
Cu ajutorul bunului său prieten, Şerban Miu (Mihai Macovei) care are acces la informații greu accesibile, Darius reușește să identifice trioul malefic responsabil de iadul familiei Moraru este format din judecătorul Ion Stere (Teodor Dumitru) și copiii de bani gata ai unor oameni influenți, Robert Manu (Daniel Costache, convingător în rolul său) și Remus Andreevici (Ştefan Mavrodin).
De aici până la prinderea și pedepsirea lor mai este doar un pas, prilej pentru ca cei trei să-și dezvăluie propriile caractere: Robert Manu, veșnic pus pe amenințări și pe harță, suspect de blazat și de tăcut (Remus Andreevici) și Ion Stere de un cinism înfiorător. Se presupune că în apropierea morții și mai ales a iminenței propriei morți, chiar și cele mai dure caractere simt gustul spaimei ancestrale. Nu și judecătorul Ion Stere, care are un glas egal, relaxat, de un cinism plat. Să fie oare inconștiența omului care știe că nimic nu îi este refuzat?
Distribuția filmului este întregită Gabriel Chirea, în rolul lui Florin Stamate, Iulian Pîrvu – Gabriel Dincă, Lucian Andrei – Bogdan Negrea și Gabriel Văcăriuc – Nicu Oprea.
Pe parcursul celor 85 de minute ale lungmetrajului, publicul cinefil are ocazia să vadă multe locuri cunoscute, filmările fiind realizate în Constanța.
Regizorul secund al filmului este Diana Orezeanu, absolventă de Actorie la Universitatea „Ovidius“ și masterandă la Universitatea „Hyperion“, București, iar de imagine s-au ocupat Matei Popovici şi Costin Harag.
Paul Sichigea este student în anul al III-lea, la Facultatea de Arte din cadrul Universităţii Ovidius, specializarea „Actorie teatru“. După terminarea studiilor, îşi doreşte să urmeze studiul la master pe Regie de Film. Până în prezent, și-a pus semnătura regizorală pe scurtmetrajele, „Necunoscut“ (2015, horror) și „Niște domni“ (2017, comedie), mediumetrajele „La apus“ (2016) şi „Fuga“ (2016) și lungmetrajul „Spre cer“ (2017).
„Darius“ va avea o nouă proiecție, sâmbătă, 8 septembrie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură din Năvodari, fix la o săptămână de la premiera de la Constanța, care a avut loc pe 1 septembrie, la Cityplex din Tomis Mall, într-o sală plină, în prezența întregii echipe.