Poveștile nemuritoare ale Fraților Grimm, la Teatrul pentru Copii

În acest weekend, Teatrul pentru Copii și Tineret „Căluțul de mare“ le propune celor mici două spectacole inspirate de povești celebre scrise de Frații Grimm.

Sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 11.00, pe scena teatrului va urca Albă ca Zăpada și cei șapte pitici.

Vor da viață personajelor din îndrăgita poveste a Fraților Grimm actorii: Alina Manțu, Rovena Paraschivoi, Tiberiu Roșu, Grațian Prisacariu, Ion Ciolan, Daniel Minciună, Clara Ghiuvelechian, Daniela Vlad și Claudia Brădescu.

Spectacolul este recomandat copiilor cu vârste cuprinse între patru și 12 ani. Regia și scenariul sunt semnate de Bogdan Drăgulescu, scenografia e creația Danielei Drăgulescu, iar muzica îi aparține lui Liviu Prossi.

Întâlnirea cu cea mai frumoasă fată din poveștile Fraților Grimm durează 50 de minute.

„Prințesa și broscoiul“

Duminică, în cea dintâi zi a lunii Brumar, de la ora 11.00, prichindeii sunt invitați să urmărească o altă poveste din creația Fraților Grimm, „Prințesa și broscoiul“.

Rolul prințesei va fi interpretat de Arina Cojocaru, iar broscoiul e interpretat de Grațian Prisacariu. Din distribuție mai fac parte Daniela Vlad, Lică Gherghilescu, Clara Ghiuvelechian, Daniel Minciună, Tiberiu Roșu și Andrei Stroescu.

Regia și scenariul spectacolului sunt semnate de Cristian Mitescu, scenografia poartă semnătura Eugeniei Tărășescu-Jianu, de coregrafie s-a ocupat Ionuț-Sergiu Anghel, iar muzica îi aparține lui Viorel Andrinoiu.

Spectacolul durează 55 de minute și se adresează categoriei de vârstă 4+.

Bilete

Biletul pentru un copil costă 5 lei, iar pentru un adult, 12 lei. Copiii trebuie să fie însoțiți de cel puțin un adult pe toată durata spectacolului.

Biletele se pot achiziționa atât în format „clasic“, de la casieria teatrului, de marți până vineri, între orele 10.00 și 14.00, dar și online, pe platforma www.myticket.ro, care poate fi accesată „începând cu ziua de marți a fiecărei săptămâni, de la ora 10.00 până vineri, la ora 14.00“, după au precizat reprezentanții Teatrului „Căluțul de mare“.

Schema sălii de spectacole poate fi găsită pe site-ul teatrului, www.teatruldelamare.ro, dar și pe platforma myticket.ro.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *