O seară la operă cu „Tosca“
La final de săptămână, Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ invită din nou publicul în sala de spectacole, pentru a urmări primul spectacol de operă din această stagiune, „Tosca“, de Giacomo Puccini.
Întâlnirea cu celebrul personaj puccinian va avea loc sâmbătă, 25 septembrie, de la ora 19.00, în sala Teatrului „Oleg Danovski“.
În rolul personajului principal, Floria Tosca, publicul o va regăsi pe soprana Nicoleta Ardelean. Pictorul Mario Cavaradossi va fi interpretat de tenorul Răzvan Săraru, iar baritonul Cătălin Țoropoc, de la Opera Națională București, îl va interpreta pe Scarpia. Din distribuția spectacolului mai fac parte artiștii: Constantin Acsinte, Laurențiu Severin, Mădălin Băldău, Iulian Bratu, Adrian Pîrlea și Mihaela Ionescu.
Conducerea muzicală va fi asigurată de dirijorul Matei Pop din Cluj-Napoca.
Muzician cu o solidă carieră națională și internațional, Matei Pop și-a orientat activitatea către dirijatul de orchestră, compoziție și catedra universitară. A absolvit în 1995, ca șef de promoție, Academia Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, avându-i ca mentori pe dirijorul Petre Sbârcea și compozitorul Cornel Țăranu.
Maestru de cor este Adrian Stanache.
Regia artistică a spectacolului „Tosca“ este semnată de Gheorghe Bărbulescu, iar scenografia este creată de Şerban Jianu.
Biletele sunt disponibile online, pe tnobconstanta.ro/bilete, dar se mai pot achiziționa și de la agenția teatrului, în această sâmbătă, între orele 17.30-18.45.
Sursă foto: Teatrul „Oleg Danovski“