Lelia Rus Pîrvan a fost numită director interimar al Muzeului de Artă Constanța
Lelia Rus Pîrvan va conduce destinele Muzeului de Artă Constanța, rămas fără manager după decesul Doinei Păuleanu, survenit pe 23 decembrie. Artista, de formație sculptor, va ocupa funcția de manager interimar până la organizarea concursului pentru acest post de conducere. Numirea sa a fost făcută prin dispoziția președintelui Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
„Întreaga echipă a Muzeului de Artă Constanța regretă profund pierderea doamnei director Doina Păuleanu, care s-a identificat cu activitatea instituției pentru o perioadă de aproape 50 de ani. Principalele mele obiective ca director interimar sunt protejarea patrimoniului, precum și continuarea proiectelor începute alături de distinsa mea predecesoare“, a declarat, pentru culturaconstanta.ro, Lelia Rus Pîrvan.
Din 2014, este șef secție în cadrul Muzeului de Artă, iar din 2010 este lector universitar la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius“ Constanța.
Lelia Rus Pîrvan este licențiată a Universității Naționale de Arte București, Facultatea de Arte Plastice, secția sculptură, la clasa profesorului Vasile Gorduz, promoția 2002.
În 2010, a obținut titlul de doctor în Arte Vizuale susținând teza cu tema „Forma feminină între premise teoretice şi rezolvări personale“, avându-l coordonator pe prof. univ. dr. Mihai Mănescu de la Universitatea Națională de Arte București.
Preocuparea sa pentru „forma feminină“ este evidentă în lucrările sale. În acest sens, expoziția personală de sculptură, desen şi fotografie „Genul: Feminin“, deschisă în 2010 la Muzeul de Artă Constanța, reprezintă o încununare practică a explorărilor sale științifice din teza de doctorat.
Lelia Rus Pîrvan are o intensă activitate expozițională concretizată prin expoziții personale și de grup, în țară și în străinătate. Din anul 2005 este membru titular al Uniunii Artiștilor Plastici din România.
În 2017, artista a fost distinsă cu un premiu special la cea de-a 44 ediție a Concursului Internaţional de Artă Contemporană Sulmona, eveniment desfășurat în urbea natală a lui Publius Ovidius Naso.
Lelia Rus Pîrvan are 42 de ani fiind născută la Tulcea.