La Teatrul „Oleg Danovski“ se fac preselecții pentru Festivalul „Crizantema de aur“. Ce documente sunt necesare

Constănțenii cu voci frumoase și cu vârste cuprinse între 18 și 45 de ani pot participa la preselecțiile pentru Festivalul-Concurs Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur“, ediția a 52-a, care se va desfășura Târgovişte, între 17 și 19 octombrie.

Preselecția regională de la Constanța, pentru concursul de interpretare, va avea loc pe sâmbătă, 15 iunie, de la ora 14.00, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“.

După cum se precizează în regulament, „Festivalul-concurs este deschis participării interpreţilor şi compozitorilor de romanţe, având drept scop afirmarea şi lansarea interpreţilor de romanţe, cu vârste cuprinse între 18 şi 45 de ani, stimularea creatorilor de romanţe, precum şi conservarea, perpetuarea şi promovarea romanţei ca gen muzical care aparţine patrimoniului cultural national, aflat în atenţia Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale şi a Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO în vederea înscrierii pe lista Patrimoniului cultural imaterial al umanităţii UNESCO“.

Taxa de înscriere, achitată cu cel puțin trei zile înainte de preselecție

Înscrierile pentru Concursul de Interpretare se pot face și în ziua preselecţiei, dar organizatorii recomandată ca documentele de participare să fie transmise, cu cel puțin 5 zile înainte de data fiecărei preselecții, pe e-mail la adresa centrul.cultural.unesco.tgv@gmail.com.

Documentele necesare înscrierii sunt: fişa de înscriere-tip, anexată regulamentului, un curriculum vitae la zi, o copie după actul de identitate, o fotografie color artistică și achitarea unei taxe de înscriere de 100 lei. Suma, nerambursabilă, se va plăti în ziua preselecţiei, în numerar, sau cu cel puţin trei zile înainte de preselecţie, în contul de Trezorerie al Teatrului „Tony Bulandra” (CONT IBAN: RO11TREZ2715006XXX008472).

Organizatorii  (Consiliul Local Municipal Târgovişte, Primăria Municipiului Târgovişte, Teatrul „Tony Bulandra” Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi Centrul Cultural pentru UNESCO „Cetatea Romanţei” Târgoviște) atrag atenția că nu este permisă înscrierea la mai multe preselecţii regionale în acelaşi an.

Acompaniamentul de la preselecţie va fi asigurat de organizatori

La preselecțiile regionale din 2019 nu pot participa cei  care  au  obţinut deja, la  ediţiile  anterioare ale  Festivalului-Concurs Trofeul „Crizantema de Aur“, Premiul I sau trei ani consecutivi diverse alte premii.

De asemenea, nu este permisă înscrierea la mai multe preselecții regionale în același an.

Festivalul „Crizantema de aur“ este realizat în colaborare cu Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, cu Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi cu Uniunea Muzicienilor din Moldova şi în parteneriat/coproducţie cu alte instituţii de cultură.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *