Recital de muzică sacră la Biserica Romano-Catolică din Tomis III
Constănțenii care iubesc muzica sunt așteptați duminică, 16 iunie, de la ora 11.00, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Pius din Pietrelcina (Padre Pio)“ din cartierul Tomis III, la un recital cu lucrări compuse pentru serviciul divin.
Soliștii recitalului de muzică sacră vor fi soprana Mihaela Buhaiciuc și Szabó S. L. Levente, la orgă. În program se vor afla lucrări din creația compozitorilor Georg Philipp Telemann și Girolamo Frescobaldi.
Soprana Mihaela Buhaiciuc este în prezent coordonatorul programului de canto din cadrul Facultății de Muzică a Universității „Transilvania“ din Brașov. Activitatea sa didactică include și zece ani ca profesor de canto pentru University of Mobile din Alabama și Stony Brook University din New York, unde a absolvit doctoratul în interpretare și pedagogie vocală. Repertoriul său artistic include roluri solistice; muzică de cameră și repertoriu sacru de la baroc la postmodernism interpretat in New York, Philadelphia, Florida, Alabama, Washington, Germania, Austria, Italia, Elveția, Ungaria si România. Preocupată de pedagogia vocale, soprana Mihaela Buhaiciuc a susținut comunicări pe această temă în cadrul unor conferințe internaționale organizate la Paris, Osaka, Atlanta, New York și Londra. Anul acesta, a interpretat Imnul Episcopilor Martiri, compus pentru beatificarea acestora, în cadrul liturghiei arhierești celebrate la Blaj de Papa Francisc.
Organistul Szabó S. L. Levente este absolvent al Academiei de Muzică „Gheorghe Dima“ din Cluj-Napoca, specializarea orgă. Printre mentorii săi se enumeră: Erich Türk, Ursulla Phillippi și Maria Abrudan. A participat la masterclass-uri cu Lorenzo Ghielmi de la Academia de Orgă din Fribourg, Elvetia, Christoph Bossert de la Conservatorul din Trossingen, Germania și Robert Levin de la Harvard University, SUA. Activ în domeniul compoziției, a creat „Ecce Sacerdos Magnus“ – motet pentru voci bărbătești și orgă în onoarea episcopului Márton Áron și Psalm 48 (49) pentru orchestră și cor mixt, ambele lucrări fiind apărute în Statele Unite. Cea mai recentă lucrare, având-o coautor pe Mihaela Buhaiciuc, constă în transcripția pentru orgă și voce a ciclului de cantate sacre Harmonischer Gottesdienst, compuse pentru serviciul divin de către Georg Philipp Telemann. Dintre acestea, două vor fi prezentate în recitalul care va avea loc duminică, la Biserica Romano-Catolică „Sfântul Pius din Pietrelcina (Padre Pio)“.