Intrare gratuită Muzeul Național al Marinei Române
Muzeul Național al Marinei Române (MNMR) organizează joi, 25 octombrie, Ziua Porților Deschise. Evenimentul este prilejuit de Ziua Armatei Române al cărei patron spiritual este Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, cei interesați de spiritualitatea marinărească pot vizita gratuit expoziția permanentă în intervalul orar 09.00-16.00.
Membru al Rețelei Naționale a Muzeelor din România și instituție-fanion a Statului Major al Forțelor Navale în domeniul istorie navale, MNMR deține un bogat patrimoniu format din piese de o valoare excepțională. Multe dintre ele sunt unicat în lume: amfore antice și medievale, uniforme autentice de marină, machete reprezentând nave istorice și tradiționale marinărești.
„Vedetele“ expoziției permanente sunt amfora cu seu de oaie solidificat, descoperită în Marea Neagră, având o vechime de aprox. 1800 de ani, monoxila de pe vremea lui Vlad Țepes, costumele de scafandru greu, lentilele farului de la Tuzla, precum și reprezentările în mărime naturală ale dacilor și ale romanilor, descinși parcă de pe Columna lui Traian.