„Interferențe etnice“, la Galeria „Virgil Coman“

La galeria de artă din pasajul pietonal de la intersecția străzilor Mihai Viteazu și Ștefan cel Mare, ce poartă numele regretatului șef al Arhivelor constănțene, Virgil Coman, s-a deschis pe 5 august, în ziua când s-au împlinit trei ani de plecare sa Dincolo, expoziția de fotografie „Interferențe etnice“.

O expoziție semnată de de artistele Elena-Irina Apostul și Zoița-Nicoleta Panciu și  a cărei tematică i-ar fi plăcut lui Virgil Coman având în vedere originile sale meglenoromâne.

„Expoziția de artă fotografică «Interferențe etnice» îmbină elemente populare de artă din mai multe zone etnografice din România prezentând o suită de costume tradiționale ce exemplifică arta autentică populară. Aceasta reprezintă o nouă incursiune în spațiul fascinant al artei tradiționale românești, exponatele fotografiate făcând parte din colecțiile Muzeului de Etnografie din cadrul Complexului Muzeal Național Moldova, Iași, Muzeului de Etnografie și Artă Populară din Cluj- Napoca, Muzeului din Negrești-Oaș, Muzeului Țărăncii Române din Dragomirești și Casa-Muzeu «Toader Bârsan» din Bârsana. În cadrul expoziției este prezent și portul aromân ce face parte din «Tradiția și portul popular românesc, în trecut și prezent» evidențiat de artista Zoița-Nicoleta Panciu de origine aromână“, au transmis organizatorii.

Expoziția „Interferențe etnice“  va putea fi admirată la Galeria de Artă „Virgil Coman“ până pe 30 septembrie 2019.

Galeria „Virgil Coman“ a fost inaugurată pe 22 septembrie 2017 de către Asociația Culturală „Wild Art“, la inițiativa Laurei Stroe.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *