George Enescu, omagiat la Constanța, printr-un recital cameral de înaltă ținută

Iubitorii muzicii culte sunt așteptați marți, 7 septembrie, la un recital cameral de înaltă ținută artistică, inclus în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu“, ediția aniversară cu numărul 25, cu tema „O istorie din iubire“, secțiunea „Fest. Enescu în țară“.

Evenimentul, care îi are protagoniști pe violoncelistul Ghiorghiță Tănase, prim-instrumentist al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ și pe pianista concertistă Andreea Bratu, se va desfășura, pe parcursul a două ceasuri, începând cu ora 18.00, la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret „Jean Constantin“.

Întâlnirea muzicală este realizată în sistem de parteneriat  cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și Primăriei Municipiului Constanța, prin intermediul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada“.

În program se vor afla Sonata nr. 1 în Mi minor pentru violoncel și pian op. 38, de Johannes Brahms și Sonata nr. 2 în Do major pentru violoncel și pian op. 26, de George Enescu.

Programul seratei muzicale, alcătuit pe tematica ediției aniversare, a 25-a, «O istorie din Iubire» prezintă două lucrări de referință (sonate de muzică de cameră pentru violoncel și pian), din repertoriul cameral instrumental, acestea aparținând creației compozitorilor Johannes Brahms, unul dintre idolii din tinerețe ai compozitorului George Enescu, și din creația compozitorului omagiat“, a subliniat pianista Andreea Bratu.

Recitalul se va desfășura în condiții tehnice deosebite, oferite cu generozitate de Centrul Cultural Județean «Teodor T. Burada» prin structura sa – sala cu scenă a Centrului Multifunctional «Jean Constantin» dotată cu un pian nou de concert Boston, marcă din gama constructorului de piane Steinway, având concursul unui instrument istoric de colecție, violoncelul Stradivarius-Montagnana (din 1723) al solistului Gheorghe Tănase, recent restaurat și repus în circulație muzical-artistică. În intervalul scurt dintre cele două mari sonate, va rula pentru publicul prezent în sală în proiecție audio-video, un moment emoționant: Medalion Aniversar «140 de ani de la nașterea muzicianului George Enescu (1881/2021)».

Cu ajutorul partenerilor media și al iubitorilor de muzică clasică-contributori, care și-au manifestat cu generozitate dorința de a susține buna desfășurare a acestui eveniment important pentru orașul Constanța, suntem în măsură să vă oferim, cu prezență fizică / act muzical live pe scenă, în prezența publicului în sală, un spectacol muzical de gală, de înaltă ținută“, a completat Andreea Bratu.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, cu respectarea regulilor de distanțare fizică, în vigoare. Purtarea măștii de protecție este obligatorie.

Partenerii instituționali ai evenimentului sunt: Centrul Cultural Judeţean „Teodor T Burada“, Centrul Multifuncţional Educativ pentru Tineret „Jean Cosntantin“ și Universitatea „Ovidius“ din Constanţa.

Radio Romania Constanţa, Constanţa100%.ro, culturaconstanta.ro, 101Stiri.ro și Litoral TV sunt partenerii media, iar susținătorii/contributorii/admiratorii muzicii clasice, care susținut acest eveniment sunt: Mihai Divers și Casa de Moda Licor din Constanţa (str. Mircea cel Bătrân nr. 137).

Festivalului Internațional „George Enescu“ se desfășoară în perioada 28 august-26 septembrie.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *