Duminică în acorduri de „Flaut fermecat“, la  Teatrul „Oleg Danovski“

Iubitorii operei au petrecut clipe frumoase în compania muzicii lui Wolfgang Amadeus Mozart, pe 4 noiembrie, la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“, în cadrul Festivalului Internațional al Muzicii și Dansului, ediția 44.

În programul celei de-a patra seri a festivalului s-a aflat capodopera „Flautul fermecat“. Sub bagheta maestrului Radu Ciorei, spectacolul a transpus publicul într-o lume plină de simboluri și mesaje. Tenorul Doru Iftene și soprana Laura Eftimie, doi artiști care fac față cu succes rolurilor principalelor din spectacolele în care sunt distribuiți, au interpretat de această dată cuplul princiar Tamino-Pamino fiind răsplătiți cu aplauze de publicul meloman.

Savuros (ca de fiecare dată) în rolul lui Papageno a fost baritonul Marius Eftimie, care și-a dovedit, o dată în plus, nu doar calitățile vocale, ci și remarcabilele calități actoricești. Acestea din urmă au putut fi puse în valoare datorită formatului de „singspiel“ al celebrei operei mozartiene, în care părțile muzicale alternează cu cele vorbite.

Reprezentația din 4 noiembrie a „Flautului fermecat“ a fost una de neuitat și pentru Silvia Simionescu și Georgiana Medeleanu, datorită rolurilor în care au debutat. Familiară deja cu opera mozortiană, jucând rolul uneia dintre doamne, la premiera din iunie 2014, apoi pe cel al Papagenei, soprana Silvia Simionescu a fost la înălțime în rolul Reginei Nopții, un rol dificil,  interpretat cu o vădită bucurie, care i-a pus în valoare incontestabilele calități vocale. Un rol frumos, marcat de emoțiile inerente ale debutului, a făcut și Georgiana Medeleanu, în rolul Papagenei.

Rolul lui Sarasto a fost redat de Constantin Acsinte. Cele șase doamne din „suita“ Reginei Nopții au fost interpretate de Mihaela Ionescu, Stela Sîrbu, Lucia Mihalache, Maria Cernat, Magda Marcu și Gabriela Dobre. Anton Zidaru din București a fost Monostatos, iar Cătălina Postolache, Iulia StăneiLepădatu și Elena Păunescu au intrat în rolul celor trei copii. Alături de ei au evoluat, spre succesul spectacolului: Laurențiu Severin – vorbitorul, Bogdan Ocheșel, Andrei Băican și Iulian Bratu – preoți, Adrian Bădilă și Mădălin Băldău – armurieri, Cristian Parmac și Andrei Băican – sclavi.

Scenografia spectaculoasă, creată de Adriana Urmuzescu, a contribuit din plin la conturarea unei atmosfere strălucitoare, în ton cu muzica lui Mozart și tema „Flautului fermecat“, regizat de Ștefan Munteanu.

Sursă foto: Teatrul „Oleg Danovski“ (Facebook)

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *