Doina Păuleanu prezintă la București „Viața tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească“, volumul II

În contextul în care în România se scrie foarte puțină carte de artă, apariția unui nou volum închinat acestui domeniu este un eveniment extraordinar, mai ales dacă acesta poartă semnătura unui reputat critic și istoric precum dr. Doina Păuleanu, director al Muzeului de Artă din Constanța.

Un astfel de eveniment s-a petrecut pe 2 iunie, la Târgul Internațional de Carte  Bookfest Bucureşti, și se va petrece și astăzi, 7 iunie, de la ora 18.00, la Galeria Senso din capitală, prin lansarea volumului „Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească, 1916 – 1946“. Semnat de dr. Doina Păuleanu, acest volum, la fel ca și tomul I, „Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească 1846-1916“, lansat în 2016, a apărut la Editura Monitorul Oficial, în condiții grafice deosebite.

La Galeria Senso, cartea „Viaţa tăcută a naturii. Flori, fructe, delicatese şi obiecte în pictura modernă românească, 1916 – 1946“ va fi prezentată de către istoricul și criticul de artă Dan C. Mihăilescu. Evenimentul este organizat de Fundaţia Fildas Art prin programul „Catena pentru artă“.

La Bookfest, lansarea lucrării a avut loc în prezența invitaţilor Anca Ivaşcu, redactor şef la editura Monitorul Oficial şi a criticului de artă Pavel Şuşară.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *