Constanța, „Peninsula misterioasă“ a Doinei Păuleanu, surprinsă într-o carte de colecție

Directorul Muzeului de Artă Constanța, istoricul de artă dr. Doina Păuleanu, cu al său farmec inegalabil de a vorbi și de a scrie, a revenit în atenția celor care îi apreciază scriitura cu un nou volum, „Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței“, scos în condiții grafice de excepție, la prestigioasa Editură „Monitorul Oficial“.

Aceasta este încă o declarația de dragoste pe care cea născută în orașul de la poalele Tâmpei o face orașului de la malul Mării Negre care a adoptat-o.

Cartea este una bibliofilă, de artă, chiar dacă tratează o temă de istorie și de antroplogie culturală. Cele peste 300 de imagini sepia presărate în text, reproduceri după cărți poștale ilustrate din epocă, în mod special, nu concurează scriitura, ci o completează în mod fericit.

Volumul „Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței“ însumează peste 500 de pagini și este structurată în cinci capitole ample: I – „Lumea veche – Legende, mituri, eroi, exilați”, II – „Palimpsest de culturi și civilizații“, III – „Comunități și lăcașuri de cult“, IV – „Funcțiuni, construcții, amenajări, utilități în spațiul public și privat al urbei marine și V – „Lumea modernă – case, vile, palate, proprietari și chiriași“.

Lucrarea a fost lansată marți, 19 mai, la Muzeul de Artă Constanța, în prezența unui public numeros, fiind prezentată de redactorul-șef al Editurii „Monitorul Oficial“, Anca Ivașcu, și de prof. univ. dr. Ioan Opriș.

O carte de vizită a orașului

Nu vă ascund că textul critic scris de Doina Păuleanu era mult mai mare decât puteau cuprinde 504 pagini. Și am negociat câte pagini scoatem din carte. Scoatem 50? Nu, scoatem 16. Eu cred că până la urmă nu e un lucru rău, pentru că ne dă pretextul unei ediții revăzute și adăugite în care se arătăm sufletul constănțean (…), un suflet care știe că aparține veșnic unei comunități care este atât a oamenilor mării, cât și a oamenilor pământului, o comunitate cu totul specială. O carte este o împărăție, până la urmă, în care fiecare se poate regăsi, fiecare poate construi“, a spus redactorul-șef al Editurii „Monitorul Oficial“.

„Consider că fiecare oraș ar trebuie să aibă o astfel de carte care să-i scoată sufletul în evidență, să-l arate locuitorilor poate prea preocupați de problemele zilnice încât să se mai concentreze asupra interesului general. Este o binecuvântare, cât și o bine cuvântare. Nouă (n.r. – Editura Monitorul Oficial) ne-a revenit rolul de a pune materialul în pagină, de a nu-i diminua în niciun caz valoarea documentară. Este o carte de vizită a orașului, este o carte-document. Munca de reconstrucție a fost una fabuloasă. Sper că am reușit redacțional, grafic, tipografic. Nu ascund, ci spun asta cu mândrie, că avem cea mai bună tipografie din România și acest aspect se vede în reproducerea celor peste 300 de imagini, puse la dispoziție de colecționarii particulari sau instituțiilor statului care le-a oferit cu generozitate“, a mai spus Anca Ivașcu.

O zestre impresionantă

Prof. univ. dr. Ioan Opriș a remarcat că în paginile volumului „Peninsula misterioasă, incursiune în istoriile Constanței“ sunt menționate marile personalități care au găsit în Constanța loc de odihnă, studiu sau meditație, de la Eminescu până la marii arheologi ai țării. „Nu există savant al României care să nu-și fi făcut drum la Constanța, nu doar pentru vilegiatură“, este una dintre concluziile pe care le-a tras dr. Ioan Opriș după ce a citit cartea.

Ce energie oare s-a declanșat după 1878 și după constituirea regatului, în 1881, pentru că această parte de țară și acest oraș, care devine o a doua inimă a României, să progreseze atât de rapid? Construcțiile civile și de cult, care au rezistat până astăzi (…) De la primărie și până la geamie și sinagogă, Doina Păuleanu le trece pe toată în evidență, descrie, le arată energiile, pasiunile care au stat în spatele construcției. Nimic din ceea ce se construiește nu este fără energie și fără patimă. Și fără interese, de asemenea nimic nu se poate edifica. Aceste aspecte sunt mecanisme de viață și, când e vorba despre un oraș, ele pornesc de la cel care este ales în frunte. Primarii acestui oraș sunt bine aleși și justificați. Presa de atunci nu-i iartă, este cu ochii pe ei. Opoziția de atunci, nici ea nu iartă, în stilul românesc: bălăcărește, când nu poate altfel. Dar de construit, de făcut, de aranjat orașul se poate. Orașul are o zestre care o preocupă foarte mult pe autoare. Și eu am venit la Constanța, în tinerețe, atras de ceea ce reprezenta zestrea această istorică, veche, antică“, a continuat prof. dr. Ioan Opriș.

Share:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *