Consecvență dincolo de vremuri: familia Lepădatu din Băbeni cioplește lemnul din tată-n fiu
Localitatea vâlceană Băbeni este cunoscută în întreaga țară pentru obiectele din lemn pentru uz gospodăresc produse aici de familiile întregi care trăiesc cu demnitate de pe urma acestui meșteșug moștenit din moși strămoși. Printre aceste familii se numără și cea a lui Constantin Lepădatu, prezent zilele acestea, alături de soția sa, Nicoleta, la Constanța, la manifestarea organizată de Muzeul de Artă Populară, menită să pună în valoare „Prelucrarea artistică a lemnului“ și evoluția acestui meșteșug străvechi în contemporaneitate.
Deși obiectele de lemn din Băbeni sunt de obicei îngrijit lucrate și simple, de la linguri, linguroaie, castroane, tocătoare până la coveți și scăunele rotunde cu trei picioare, unele dintre ele, căucele în special, sunt crestate cu simboluri străvechi: pomul vieții, coloana infinitului, dinții de lup.
Constantin Lepădatu a moștenit meșteșugul cioplirii lemnului de la tată, care l-a rândul lui l-a învățat de la părintele său. Mama sa este vestita Vița Lepădatu, alături de care lucrează și acum, în același atelier, împreună cu toată familia. Era un prichindel când mergea pe la târguri cu părinții a căror faimă a trecut granițele țării. Lemnul preferat de familia Lepădatu este cel de salcie roșie, care crește prin vâlcele, în locuri iubitoare de umezeală, și care se taie în lunile în care i-au căzut frunza, toamna și iarna. Folosește și teiul. Iar pentru obiectele mai tari, precum tocătoarele sau cuțitele pentru tocat vinetele, preferă esențele tari: paltinul, frasinul sau fagul.
„Salcia roșie este cel mai bun lemn de esență moale, deoarece este ușor de modelat și cel mai bun din punct de vedere calitativ“, spune meșterul Constantin Lepădatu.
Lemnul se prelucrează în starea verde și se lasă să se usuce în mod natural. Însă transformarea unei bucăți de lemn într-un obiect de dimensiuni medii, folosit în bucătărie, durează aprox. două luni, timpul efectiv de lucru fiind de 5-6 ore, în restul timpului lemnul „odihnindu-se“, fiind pus la uscat.
„Un obiect se poate face într-o zi, dar el nu are calitate, deoarece lemnul… lucrează. Fiiind verde își pierde din proprietăți, din formă. Ori se strânge, ori se lungește, ori crapă. El trebuie să se usuce natural, într-un spațiu deschis“, explică meșterul.
Etapele de lucru ale lemnului se împart între membrii familiei, cele mai puțin solicitante din punct de vedere fizic fiind rezervate soției. Instrumenele folosite, unele dintre ele având o vechime de peste 60 de ani, sunt tesla, barda, cuțitul, cuțitoaia, scoaba. Prima etapă este degroșarea care presupune îndepărtarea scoarței și crearea unei forme pe care se trasează un desen și care apoi se tesluiește, se lasă la uscat, apoi se lucrează cu barda, după care se lasă iar la zvântat pentru ca apoi bucata de lemn să fie „croită“ cu cuțitul și chiar cu cuțitoaia. Abia apoi urmează scobitul interiorului cu scoaba. Obiectul se lasă din nou la uscat, se mai lucrează la formă, după care urmează șlefuitul.
Familia Lepădatu a venit la Constanța alături de alți meșteri din țară (familia Moldoveanu și Viorel Marian) pentru a arată cum se face prelucrarea artistică a lemnului, acțiune în cadrul unui proiect inițiat de Muzeul de Artă Populară Constanța, intitulat „Meșteșuguri tradițonale. Utilitar și decorativ“.