Concertul de Anul Nou deschide anul 2019 la Teatrul „Oleg Danovski“
Tradiționalul Concert de Anul Nou deschide anul 2019 la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski“ sâmbătă, 12 ianuarie, de la ora 18.30.
Concertul se va desfășura sub bagheta carismaticului dirijor Florin Totan, care, ori de câte ori se află la pupitrul orchestrei, reușește de fiecare dată să transpună publicul într-o atmosferă sărbătorească. Solist va fi violonistul Sebastian Tegzeșiu.
În această săptămână, publicul constănțean este invitat la o altă întâlnire cu muzica, divertismentul „O, sole mio!“. Soliștii divertismentului muzical „O sole mio!“ vor fi: Daniela Vlădescu, Lucia Mihalache, Smaranda Drăghici, Stela Sîrbu, Silvia Simionescu, Ionela Duma, Raluca Daraban, Gabriela Dobre, Mădălin Băldău, Doru Iftene, Cristian Parmac, Laurenţiu Severin și Bogdan Ocheşel.
Începând cu 1 ianuarie, biletele pentru evenimentele organizate de Teatrul „Oleg Danovski“ (cu excepția serilor lirice și camerale din foaier și a spectacolelor pentru copii) pot fi achiziționate online prin intermediul entertix.ro/ myticket.ro. Pentru achiziția online de bilete, agenția de ticketing entertix.ro aplică un comision peste valoarea biletelor. Plata se poate face online cu cardul, prin transfer bancar sau cu plata ramburs, la curier. Tichetele pot fi cumpărate și din rețeaua de magazine partenere Entertix.ro: Carrefour și Cărturești.