Cel mai recent număr al revistei „Ex Ponto“, o „elegie pentru un prieten“ al scriitorilor, Octavian Unc
De la primul număr, apărut la finalul anului 2003, până în prezent, revista „Ex Ponto. Text/ Imagine/ Metatext” se menține în spațiul tomitan ca un punct de reper, sub conducerea editorială a lui Ovidiu Dunăreanu, a cărui strădanie de a menține o revistă literară este salutară prin perseverența și abnegația cu care reușește, la fiecare număr, să devină o portavoce a culturii/ literaturii dobrogene.
Cel mai recent număr (numărul dublu 66-67) este dedicat memoriei regretatului chirurg Octavian Dumitru Unc (15 martie 1957-24 octombrie 2020), poet, prieten și Mecena al creatorilor tomitani, încă înainte de a deveni el însuși, în decembrie 2018, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR), filiala Dobrogea.
„Elegie pentru prietenul meu“. Așa se numește editorialul pe care i-l dedică președintele filialei dobrogene a USR, criticul literar și profesorul universitar Angelo Mitchievici, celui care a fost Un prea dăruit, un prea risipitor, un preabun, un preaprieten”. Pornind de la titlul celui de-al doilea volum de versuri, „Prea dor de mamă” (2015), Mitchievici consideră că acest „prea“ este definitoriu pentru cel plecat intempestiv pe drumul fără întoarcere, deoarece Octavian Unc, „în generozitatea lui a fost «prea», în dragostea lui față de medicină a fost «prea», în pasiunea sa pentru cărți a fost «prea», în prietenia lui a fost «prea»”.
Tot lui, lui Octavian Unc, i se datorează într-o importantă măsură apariția antologiei de proză „Ex Ponto Epic Orchestra”, dedicată celor 25 de ani care s-au împlinit, în ianuarie 2020, de la înființarea filialei Dobrogea a USR.
Schiță de portret
Medicul Octavian Unc era un visător, dar nu dintre cei naivi, un idealism, un om cu suflet mare cum rar se mai întâlnesc azi, când a vorbi despre suflet a devenit subiect tabu.
Prietenul său, criticul literar Angelo Mitchievici îi face o schiță de portret emoționantă despre omul din spatele chirurgului:
„Aproape toată lumea a auzit de chirurgul Octavian Unc, foarte puțini l-au cunoscut cu adevărat. E definiția unui om discret, ascuns în mărinimia lui, ascuns în fapta bună pe care o făcea, ascuns în intimitatea sa de iubitor de frumos. Prins în discuții în biroul din cabinetul său sau la vrea cafenea, îmi plăcea să ascult cum visează. Ca unul educat la școala unui scepticism moderat, eram atras de ceea ce dezvăluia imaginația lui, dorința lui, felul în care vedea orașul în care trăim. Îndeobște, viziunea lui făcea parte din ceea ce scepticii, indiferent de obârșie, numesc idealism. (…)
În genere, asociem idealismul cu oamenii care ratează, cu cei care nu au simțul realității, care se autoamăgesc, cu naivii. Dar Octavian Unc era unul dintre cei mai buni chirurgi nu doar al Constanței, cel care înființase o clinică care funcționa brici, clinica Matca, care era autorul unor tomuri impresionante de chirurgie, care s-a reinventat ca poet la o vârstă când alții nu mai pot începe nimic, care deborda de energie, care putea sta și opt ore în șir operând pacienți unul după altul. (…)
În definitiv, prietenul meu era un visător, dar nu unul abstract, unul capabil să-și urmeze himera și să-i pună hățuri, avea tenacitatea oamenilor care muncesc și se odihnesc puțin pentru că le place ce fac și au sentimentul propriei deveniri în act. (…) Am înțeles de la Octavian un lucru important, idealismul nu este o expresie a înfrângerii, ci una a nobleții, iar faptul că ea se regăsește la foarte puțini nu înseamnă că e demodat, ci că este foarte rar și foarte prețios“.
La rubrica In memoriam, creațiile chirurgului-poet sunt însoțite de opiniile critice ale unor membri ai filialei Dobrogea a USR: Ovidiu Dunăreanu, Angelo Mitchievici, Daniela Varvara, Nastasia Savin și Diana Dobrița Bîlea.
Dincolo de paginile dedicate eminentului chirurg și sensibilului poet, revista „Ex Ponto“ invită publicul să zăbovească în „încăperile” sale bine știute, în secțiunile dedicate textelor (eseuri, istorie literară, comentarii critice, poezii, proză, debuturi), metatextelor și imaginii (reproduceri după lucrările pictorului tulcean Adrian Pal, din ciclul „Stare“). De exemplu, Constantin Cheramidoglu scrie despre începuturile teatrului din Constanța, la rubrica „Constanța. Pagini de arhivă“, iar Nistor Bardu, la rubrica „Balcanistică“ prezintă „Meserii și obiceiuri la aromânii din localitatea Grabova (Greava din Albania).
Pe lângă fragmente de proză, poeme și pagini de critică literată, cei interesați pot găsi și alte provocări interesante, precum un dialog al lui Iulian Talianu cu criticul literar Alex. Ștefănescu din volumul de interviuri al celui dintâi, „Fără măști de carnaval“, aflat în curs de apariție.
Pledoarie pentru lectură
Spre finalul revistei în format carte, jurnalistul Călin Tița-Călin face o pledoarie pentru lectură printr-un exercițiu de imaginație ce poartă cititorul într-un viitor ipotetic în care oamenii nu mai știu să citească și să scrie lăsând această responsabilitate roboților. Însă pentru o carte trebuie citită, pentru a putea fi luată în seamă de uniunea scriitorilor, un autor extrem de grăbit, care și-a dictat „romanul criminal“ robotului-secretar, este gata să plătească pe loc un teanc de bancnote doar pentru a primi chitanța care să ateste că volumul a fost citit.
Răspunsul dat de ultimul cititor, posesor al unui papagal numit Miron Costin, obișnuit să repete „Nu este alta și mai frumoasă și mai cu folos în toată viața omului zăbavă decât cetitul cărților“ este emblematic (și actual). Iată-l: „Tinere, îmi pare rău că te dezamăgesc, dar eu sunt de modă veche. Nu pot să-ți iau banii și nici să-ți eliberez adeverința până nu îți citesc volumul din scoarță în scoarță. Odată ieșită de sub tipar, cartea dobândește viață și merită să fie tratată cu mare respect. Un roman ca acesta, de 400 de pagini, are nevoie de o deosebită atenție din partea cititorului, care la nevoie poate reveni asupra celor mai frumoase pasaje“.