Buna Vestire, într-o icoană pe sticlă de secol XIX, pictată la Șcheii Brașovului
În săptămâna în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Buna Vestire, Muzeul de Artă Populară Constanța invită publicul să admire online, dar și în expoziția permanentă, o icoană pe sticlă cu această temă pictată într-unul din vestitele centre de iconari din Transilvania, Șcheii Brașovului.
Icoana de secol XIX se caracterizează prin compoziția narativă încărcată de semnificație, cromatica vie și folosirea foiței de aur.
„În prim-plan, în partea dreaptă, este reprezentată Fecioara Maria, în picioare, lângă un postament pe care se află o carte de rugăciune și o cruce. Capul Maicii Domnului este ușor plecat, ca semn al supunerii, aceeași simbolistică având-o și mâna stângă pe care o ține pe piept, dreapta fiind îndreptată către Arhanghelul Gavriil. Acesta din urmă este redat cu o aripă ridicată, ca simbol al mesagerului, ținând în mâna stângă o floare pe care o dăruiește Mariei, floare ce semnifică puritatea sufletească a Fecioarei. Cele două siluete sunt prezentate pe un fond verde-crom, într-un cadru de arhitectură în care se poate identifica o biserică, plasată în colțul drept al icoanei. Central, în partea superioară, apare Sfântul Duh întruchipat de un porumbel. Întreaga scenă este încadrată într-un chenar cu motive florale și fitomorfe“, se arată în descrierea extrasă din fișa analitică a icoanei din patrimoniul muzeului constănțean.
Icoana se află în expoziția permanentă a Muzeului de Artă Populară Constanța, dar poate fi admirată atât pe pagina de Facebook, cât și pe site-ul instituției de cultură.