Târgul de carte „Gaudeamus Litoral“ începe, azi, în stațiunea Mamaia
Pentru al 11-lea an consecutiv, Caravana Gaudeamus Litoral „ancorează“ la mare, în plin sezon estival, între 1 și 5 august, pentru a-i răcori pe turiștii și constănțeni pasionați de lectură cu carți la prețuri imbatabile.
Târgul de carte „Gaudeamus Litoral“ va fi deschis zilnic, între orele 15.00 și 23.00, în cortul din Piațeta Perla din Mamaia, însă deschiderea oficială este programată joi, 1 august, de la ora 18.00. Aceasta va fi urmată de un concert susținut de Fanfara RAJA.
Anul acesta, preşedintele de onoare al Târgului „Gaudeamus Litoral“ este prof. univ. dr. Lăcrămioara Berechet de la Facultatea de Litere – Departamentului Filologie Română, Limbi Clasice și Balcanice din cadrul Universității „Ovidius“ Constanța.
Evenimentul cultural este organizat de Radio România – Echipa Gaudeamus și Radio România Constanța, în parteneriat cu Primăria Municipiului Constanța.